Cititori Celebri vizitează Constanţa

Postat de in Evenimente

Cititori Celebri a pus un pariu cu sondajele care ne arată codaşi la citit şi răsfoit de cărţi. Proiectul, început în 2009, este o platformă de discuţii pentru toţi pasionaţii de lectură cărora le dă posibilitatea să îşi împărtaşească preferinţele, părerile, experienţele, modul în care cărţile i-au format şi transformat. Pe scurt, îi pune în lumina reflectoarelor pe cititori ca să le deschidă pofta de lectură celor care încă nu au aflat această bucurie.

În 2010 atelierul de lectură organizat de Cititori Celebri a poposit la Timişoara, iar joi, 25 februarie, la ora 18, va debuta la Constanţa, în ceainăria librăriei Cărtureşti de la City Park Mall, Sky Level.

Atelierul va fi coordonat de Cristina Papazian, care nu e nici scriitor, nici critic literar, ci doar un umanist fascinat de lectură. Prima carte ce va fi discutată, “Arhitectura fericirii”, editura Vellant, îi aparţine scriitorului elveţian Alain de Botton, supranumit “filozoful de zi cu zi”, care analizează în detaliu cum ne este influenţată starea de spirit de construcţiile care ne înconjoară şi în care ne trăim viaţa. Incursiunea în istoria şi psihologia arhitecturii şi ale designului interior este menită să ne dezvaluie cum putem influenţa la rândul nostru aceste construcţii astfel încât să ne sporim şansele de-a fi fericiţi.