Invitaţie la cea de-a 17-a întâlnire a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, de luni, 12 decembrie 2011, ora 18

„Nu ştiam dacă trebuie să mă supăr, să râd sau să îl admir pe acest om primitiv care, spărgând coaja vieţii – logică, morală, onestitate – atinge substanţa. Toate micile virtuţi, atât de folositoare, îi lipsesc. Nu i-a mai rămas decât o virtute incomodă, dificilă şi primejdioasă, care-l împinge irezistibil spre limita extremă, spre prăpastie. Acest muncitor ignorant, când scrie, rupe peniţele în graba lui plină de nerăbdare. La fel ca pe oamenii care şi-au lepădat primii pielea de maimuţă, sau pe marii filozofi, problemele fundamentale îl domină. Le vede ca pe nişte necesităţi imediate şi urgente. Asemenea copilului, vede toate lucrurile pentru prima oară. Fără încetare, se miră şi întreabă. Totul îi pare miraculos şi, în fiecare dimineaţă, când deschide ochii şi vede pomii, marea, pietrele, o pasăre, rămâne cu gura căscată. «Ce e minunea asta? strigă el. Ce sunt toate aceste taine care poartă numele de pom, mare, piatră, pasăre?»” (Nikos Kazantzakis, Zorba Grecul)

Iată unul dintre portretele grăitoare pe care „şoarecele de bibliotecă” din cel mai citit roman al lui Nikos Kazantzakis i-l face „bufonului” său, Alexis Zorba: neinstruit, nechibzuit, de o cutezanţă primitivă, acesta are curajul să spargă „lupa” raţiunii pentru care totul are o explicaţie şi pur şi simplu să trăiască tainele lumii. Dacă oamenii instruiţi nu sunt „decât nişte păsări smintite ale văzduhului”, depărtându-se tot mai mult de viaţă, lui Zorba „i s-a deschis mintea, i s-a lărgit inima” prin contactul nemijlocit cu miracolele ei, asemeni şarpelui care „stă cu tot corpul lipit de pământ şi află în felul acesta toate tainele lumii”. Uimirea mereu proaspătă a lui Zorba în faţa darurilor simple ale vieţii reînnoieşte „virginitatea lumii”, iar secretul acestei revrăjiri se află în trăire, în intuiţia ce taie nodul gordian al problemelor fundamentale. Zorba „e cel care a găsit adevărul” pentru că a împăcat înăuntrul său pe „cei doi duşmani de veacuri”, „carnea” şi „sufletul”, pentru că a ajuns la „o atât de amicală înţelegere între om şi univers” şi pentru că trupul lui nărăvaş, mintea lui deschisă şi inima lui lărgită alcătuiesc un tot armonios. În vreme ce jupânul, şoarecele de bibliotecă, chinuit de mirajul Neantului, încearcă o amuţire şi o adormire a lor, ghidându-se după îndemnul budist „Deşertaţi-vă măruntaiele, deşertaţi-vă cugetul, deşertaţi-vă inima!”, Zorba propune o neistovită trezire a lor. Jupânul caută să transforme materia în spirit, iar Zorba în bucurie, ceea ce, ne avertizează naratorul, „pe alt plan, înseamnă acelaşi lucru”. Poate că sub aparenţa unei continue înfruntări, cele două viziuni, întrupate în jupânul şi Zorba, deşi par potrivnice, se completează una pe cealaltă, dovadă că şi cele două personaje se caută şi au nevoie unul de celălalt pentru a ajunge „pe calea cea bună” a adevărului, la eliberare. Comunicarea lor e posibilă mai ales dincolo de cuvinte, prin „adevăratul alfabet” al lui Zorba, în acordurile capriciosului santuri al lui Zorba şi prin dansul care taie funiile care ne trag în jos – fie ele bani, ambiţii, patimi, ideologii – ajutându-ne să descoperim „în sinuozităţile dure şi morocănoase ale necesităţii libertatea”.

Aceasta ar fi şi provocarea pe care o propunem pentru ultima întâlnire din acest an a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, de luni, 12 decembrie 2011, de la ora 18, cu tema DANSUL LIBERTĂŢII – NIKOS KAZANTZAKIS, ZORBA GRECUL: descifrarea mecanismelor ficţionale de nuanţare a anticului îndemn „Carpe diem”, precum şi problematizarea posibilelor forme de eliberare din funiile amăgirilor care ne subjugă şi ne răpesc plenitudinea vieţii. Am ales drept punct de plecare tulburătoarea lecţie de viaţă la „şcoala lui Zorba” din incitantul roman ZORBA GRECUL al lui NIKOS KAZANTZAKIS, republicat recent, în 2011, în Colecţia Raftul Denisei a Editurii Humanitas Fiction, căreia îi mulţumim pentru colaborare.

Discuţiile noastre se vor focaliza pe câteva întrebări provocatoare:

• Care sunt semnificaţiile metaforice ale dansului în structura romanului lui Nikos Kazantzakis?
• Care sunt resorturile şi mizele revoltei lui Zorba?
• Care este raportul dintre erudiţie şi trăire în romanul Zorba Grecul?
• Întruchipează şoarecele de bibliotecă şi bufonul extreme ireconciliabile sau ipostaze complementare ale omului în căutarea libertăţii?

În continuare, vă invităm să citiţi un eseu scris de o cititoare pasionată de la Atelierul nostru de lectură, DALIA STOIA:

« Mă numesc Dalia Stoia şi sunt elevă în clasa a XI-a Filologie la Liceul Teoretic “William Shakespeare” din Timișoara. Sunt o fire foarte calmă, dar foarte timidă şi tăcută. Lectura înseamnă pentru mine o formă de cunoaştere şi de învăţare deoarece fiecare filă citită reprezintă pentru mine o nouă experienţă şi un nou exemplu. Cărţile şi psihologia sunt marea mea pasiune. Din păcate nu sunt hotărâtă pe care dintre cele două să o aleg pentru a construi o carieră. Cu toate acestea sunt sigură că voi rămâne veşnic îndrăgostită de amândouă şi mă consider şi o norocoasă pentru că pot să le combin, de exemplu, într-o interesantă carte de psihologie!

„Asta-i libertatea, gândeam eu. Să ai o pasiune, să aduni grămadă monedele de aur şi, deodată, să-ţi învingi pasiunea şi să-ţi azvârli comoara în cele patru vânturi. Să te eliberezi de-o pasiune pentru a te supune alteia, mai nobilă. Dar nu cumva e şi asta tot o formă de sclavie. Să te sacrifici pentru o idee, pentru neamul tău, pentru Dumnezeu? Sau, cu cât stăpînul se plasează mai la înălţime , cu-atât funia sclavului se lungeşte? Ar putea atunci să se zbenguie şi să zburde pe-o arenă mai încăpătore şi să moară fără a da de funie. Asta se numeşte aşadar libertate?” Sau ce se numeşte libertate? Care este definiţia ei? Ce înseamnă libertate? Poate cu toţii avem un răspuns. Poate nu. Însă, cu siguranţă, Zorba Grecul avea răspunsuri pentru aceste întrebări. Prin intermediul romanului avem prilejul, noi, cei care ştim sau nu ştim ce este libertatea, să găsim răspunsuri sau să reflectăm asupra a ceea ce înseamnă adevărata libertate!

Romanul modern nu are o acţiune spectaculoasă însă e plin de…substanţă, de răspunsuri, de pilde. Acţiunea debutează într-o cafenea unde personajul prin ochii căruia am putut vedea şi noi, pe care îl voi numi „jupânul”, aşa cum îi spunea şi Zorba, era înăbuşit de amintirea şi de dorul prietenului său plecat în Caucaz. La un moment dat, uşa se deschide şi înăuntru pătrunde un „personaj” straniu cu „o inimă vie , o imensă gura lacomă, un suflet mare în stare brută”, numit Alexis Zorba. Acesta intră direct în conversaţie cu „jupânul”, iar în scurt timp îl convinge să-l ia alături de el în Creta unde „jupânul” avea nevoie de muncitori pentru o mină de lignit. Restul acţiunii se desfăşoară în Creta. Aici cele două personaje se împrietenesc cu madam Hortense sau, după cum îi spunea Zorba, Bubulina. Zorba şi madam Hortense vor dezvolta pe parcursul acţiunii o relaţie nu tocmai de prietenie. După un incident la mină Zorba pune la cale un plan şi anume să construiască un teleferic ca o nouă afacere. Pentru materiale Zorba face o călatorie unde are o relaţie cu o tânără. Relaţia lui Zorba cu Bubulina se sfârşeşte prin moartea acesteia. Afacerea se dovedeşte a fi, în final, un eşec, deoarece telefericul se prăbuşeşte la propriu, însă la figurat această scenă constituie un important moment în viaţa personajelor. În final Zorba şi „jupânul” se despart şi fiecare o ia pe alt drum. Chiar dacă au ţinut legatura prin intermediul scrisorilor, cei doi nu se vor mai revedea, romanul încheindu-se cu moartea lui Zorba.

Figura centrală a romanului, Zorba, este, aşa cum am spus la început, un pesonaj care deţine libertatea deplină. Acesta era doar un om simplu, fără carte, care a călatorit mult, a avut toate meseriile, pe când „şoarecele de bibliotecă”, cum i se mai spunea „jupânului”, era un om educat, crescut în Anglia, care şi-a petrecut tot timpul printre cărţi. La prima vedere oricine ar crede că „şoarecele de bibliotecă” deţine o viaţă…vie, adevărată, cu tot ce implică ea, că deţine răspunsuri, iar că omul simplu şi necioplit deţine o viaţă goală, înconjurată doar de acţiuni irelevante si lipsite de substanţă. Însă sensul cuvintelor artă, dragoste, frumuseţe, puritate, pasiune erau explicate de Zorba prin „cele mai simple cuvinte omeneşti”. El ar putea fi cu siguranţă profesorul care îi dă cu uşurinţă lecţii de viaţă nu doar „jupânului”, ci oricui. Omul acesta „n-a fost la şcoală şi creierul lui nu s-a deformat. A fost supus la toate încercările, i s-a deschis mintea, i s-a lărgit inima, fără a-şi pierde cutezanţa primitivă. Toate problemele complicate, de nesoluţionat pentru noi, el le rezolva printr-o lovitură de sabie, ca Alexandru cel mare, compatriotul său”. Acest fragment descrie exact ceea ce spuneam mai sus şi anume că Zorba a fost un om care a ştiut să trăiască! În timp ce Zorba trăia, bietul „şoarece de bibliotecă” îsi trăia drama. Acesta debutează în roman tânjind după prietenul său, prieten care trăia aceeaşi dramă ca el, aceea a iluziei de a trăi, de a fi liber. „Eram liber să aleg. Ţineam în mână minuscula ediţie Dante, îmi savuram libertatea”. Astfel se scălda acest pesonaj, în libertatea sa exterioară, înainte de a-l întâlni pe Zorba. Pe parcurs, după ce trăieşte alături de Zorba, „şoarecele de bibliotecă” evoluează în om. „… mi-am ratat viaţa, gîndeam eu. Dacă aş putea sa iau un burete şi să şterg tot ce-am învăţat, tot ce am auzit  şi apoi să intru în şcoala lui Zorba şi să încep cu marele, cu adevăratul alfabet! Cât de diferită ar fi calea pe care aş apuca-o!” Personajul era conştient de goliciunea vieţii sale şi îl invidia pe Zorba fiindcă „el e cel care a găsit adevărul” fără nicio carte. „Transformarea” pesonajului nu a fost una uşoară, deoarece ceva îl reţinea. Abia după mult timp reuşeşte să facă primul pas spre a atinge o viaţă mai…, viaţa. Cred că cea mai bună „definiţie” a vieţii pe care a dus-o „jupânul” înainte de a-l cunoaşte pe Zorba este dată chiar de el: „Viaţa mea apucase pe un drum greşit şi contactul meu cu oamenii nu mai era decât un monolog interior. Decăzusem până într-atât, încât dacă aş fi avut de ales între a mă îndrăgosti de-o femeie sau a citi o carte bună despre dragoste, alegeam cartea.” Însă, din fericire, personajul ajunge să aleagă şi să trăiască. Momentul care l-a determinat a fost generat de o consecinţă a scenei în care telefericul se prăbuşeşte. Scena mă face să surâd, deoarece modul în care autorul relatează scena este chiar hilar. Iar dacă tot am ajuns să vorbesc despre scrierea în sine, trebuie să precizez că modul în care este relatat romanul şi, mai ales, descrierile personal m-au încântat printr-o frumuseţe simplă şi pură. Revenind la scena telefericului, aceasta reprezintă strigătul final pentru trezirea la viaţă a personajului. După ce toată afacerea i s-a prăbuşit odată cu telefericul şi „totul era pierdut”, personajul parcă este eliberat dintr-o temniţă pe care el singur şi-a creat-o. „Hai, Zorba, viaţa mea e alta, hai!”, aceste cuvinte au reprezentat promisiunea unui nou început pentru acest personaj. După ce a rostit aceste cuvinte, „jupânul” îi cere lui Zorba să îl înveţe să danseze. Dânsul i-a generat personajului „o senzaţie neaşteptată de eliberare. De parcă aş fi descoperit în sinuozităţiile dure şi morocănoase ale necesităţii libertatea ţopăind într-un colţ. Şi ţopăiam odată cu ea.”. Libertatea lui Zorba nu mai ţopăia demult într-un colţ uitat, ea dansa. Totul începea printr-un salt. Apoi „picioarele şi mînile îi deveneau aripi” şi îşi azvârlea trupul pe pămînt, iar el plutea mult deasupra, devenit pasăre, sfidând şi provocându-l pe Dumnezeu, strigându-i „Ce poti să-mi faci, Atotputernice? Nu poţi să-mi faci nimic, decât să mă omori. Omoară-mă, atâta pagubă. Mi-am vărsat oful, am spus tot ce-am avut de spus, am avut răgazul să dansez şi nu mai am nevoie de tine!” Dansul său era o formă de exprimare, el vorbea cu trupul, dar acesta însemna şi strădania sa de a învinge legile fizicii, legile lumii, legile lui Dumnezeu, totul, uşurându-şi într-un mod unic sufletul, înălţându-l cât de mult dorea. Dansul lui Zorba era o explozie care îl elibera. Era o explozie fie de fericire, fie de tristeţe, ca atunci când i-a murit fiul, iar Zorba a început să danseze. Era un dans al libertăţii. Libertatea lui Zorba este una interioară, pe el poţi să-l închizi într-un turn uitat de lume, însă el va fi tot liber. Libertatea lui înseamnă să nu depinzi de nimeni şi nimic, mai ales de cele materiale, să poţi să „azvârli în aer” tot ceea ce te poate lega. Trupul lui Zorba putea fi sclavul oricui, al orcărei munci, însă sufletul lui putea zbura departe oricând. Zorba nu putea dansa sau cânta la santuri oricând, însă putea oricând să facă orice muncă, oricât de grea. Dansul şi cântatul îi veneau din suflet şi din minte, care erau libere, doar ale lui, nu le controla nimeni.

Zorba trăia de parcă ar muri „în fiecare clipă”! Pentru că ştia că „veşnicia e fiecare din minutele care trec”.

La început am spus că Zorba ne va da răspunsuri. Ne-a răspuns, dar ne-a şi arătat ce înseamnă libertatea. Ne-a mai dat cu generozitate şi un sfat, în caz că am realizat că nu suntem liberi însă dorim acest lucru „aşa se eliberează: îndopându-se cu toate până peste cap”, pentru că nu poţi să „te lepezi de diavol dacă nu devii tu însuţi un drac şi jumătate” şi pentru că, de fapt, „totul e simplu în lumea asta”, iar timpul nu trebuie pierdut.

Zorba este personajul pe care îl admir, dar îl şi respect. Îl admir datorită libertăţii pe care o deţine şi îl respect datorită viziunii sale despre femei. Relaţia sa cu Bubulina a însemnat enorm pentru aceasta. A fost salvarea ei, dreputul ei de a o lua de la capăt, de a trăi frumos înainte de moarte şi, în primul rând, de a scăpa de singurătate. După ce a dus o viaţă zbuciumată, aflându-se la capătul drumului şi având posibilitatea de a reflecta la tot ceea ce a trăit, madam Hortense realizează că ar dori stabilitate, un cămin sigur şi un bărbat care să o iubească. Zorba este cel care îi oferă tot ceea ce aceasta doreşte. Chiar dacă şi Bubulina era pe undeva conştientă de faptul că totul este doar un joc, asemeni căsătoriei pe care cei doi şi-au realizat-o singuri, ea a avut nevoie de asta. A avut nevoie de a scăpa de singurătate. Nu ar fi fost teribil ca Bubulina sa moară singură şi tristă? Zorba a fost cel care ştia ceea ce voia Bubulina. El privea femeia ca o fiinţă care trebuie în permanenţă iubită şi ocrotită. El le compătimea şi le satisfăcea toate capriciile. El spunea că nicio femeie nu trebuie refuzată de un bărbat, indiferent dacă acestuia îi place de ea sau nu. Practic Zorba nu putea să accepte ca o femeie să fie singură. „Jupânul” a trebuit să înveţe acest lucru. Deşi el era atras de văduva din sat, el nu are curajul să se aproprie de ea decât foarte târziu. Văduva era o tânără foarte frumoasă, dorită de toţi bărbaţii din sat, dar şi urâtă de toţi bărbaţii deoarece aceasta nu-l accepta pe niciunul. Singurul care s-a bucurat de atenţia văduvei a fost „jupânul”, deoarece aceasta a văzut în el altceva. Văduva era la fel ca şi Bubulina, o femeie singură şi urâtă de toţi. Din fericire, Bubulina l-a avut pe Zorba alături, el i-a îndulcit viaţa şi a fost alături de ea în ultimele clipe, pe când văduva a murit singură.

Însă cred că ar fi timpul să mă opresc pentru că voi deveni plictisitoare, asta dacă nu sunt deja. Pentru a încheia am ales un citat care, consider eu, îl reprezintă foarte bine pe personajul Zorba: „Mă uitam la Zorba luminat de lună şi admiram cu câtă cutezanţă, cu câtă simplitate se adapta lumii, modul în care trupul şi sufletul lui alcătuiau un tot armonios, şi cum toate lucrurile, femeile, pâinea, apa, carnea, somnul se uneau voioase cu carnea lui si deveneau Zorba. Nicicând nu mai întâlnisem o atât de amicală înţelegere între om si univers.”, deoarece asta cred eu că a fost el, o unire perfectă a omului cu universul, unde universul este un tărâm nesfârşit fără timp, fără spaţiu, iar omul este un suflet liber care dansează neobosit!»

Aşadar, vă aşteptăm la întâlnirea din decembrie 2011 a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, cu tema DANSUL LIBERTĂŢII – NIKOS KAZANTZAKIS, ZORBA GRECUL, Editura Humanitas Fiction, 2011, Colecţia Raftul Denisei, care va avea loc luni, 12 decembrie 2011, ora 18, la Librăria Cărtureşti Mercy din Timişoara!