Invitaţie la cea de-a 18-a întâlnire a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, de luni, 23 ianuarie 2012, ora 18

„La început, când găsea câte un pachet de fişe, căuta imediat ce îl interesa, apoi începu să zăbovească asupra unor nume şi imagini, fără nici un scop, doar pentru că erau acolo şi nimeni nu va mai intra vreodată în acel pod pentru a da la o parte praful ce le acoperea, sute, mii de chipuri de băieţi şi fete, uitându-se drept la obiectiv, cealaltă parte a lumii, aşteptând nici ei nu ştiau ce anume. În Arhiva Generală nu era aşa, în Arhiva Generală nu existau decât cuvinte, în Arhiva Generală nu puteai vedea cum se schimbaseră şi se schimbau chipurile, când acesta e lucrul cel mai important, schimbarea adusă de timp, şi nu numele, care nu se modifică niciodată.” (José Saramago, Toate numele)
Numele sunt neschimbate, ele nu pot să moară, pentru că ele nici nu trăiesc: nu viaţa le animă, ci memoria, aducerea aminte, nu moartea le aduce pieirea, ci uitarea. Arhiva Generală din oraşul nenumit, desprins de un spaţiu cultural şi un timp istoric anume, din Toate numele, este un imens depozitar de cuvinte, cuprinzând totalitatea numelor existente, ale oamenilor care au trăit din vechime până în prezent, şi ascunzând infinitatea numelor potenţiale din viitor. Labirintul de fişe ce o alcătuiesc este un labirint de cuvinte, de nume legate aleatoriu de viaţa unor fiinţe care le poartă şi de chipurile schimbătoare ale acestora, aşa cum pe pietrele de marmură din Cimitirul General (al cărui afluent se spune că este Arhiva Generală) sunt gravate nişte nume fără nicio legătură cu cele pe care le-au purtat defuncţii în viaţă, urmare a farsei unui păstor ce schimbă între ele numerele mormintelor. Soluţia din final de a reorganiza Arhiva Generală,  reunind arhiva numelor celor vii cu a celor morţi, are menirea de a readuce toate numele în prezent, pentru ca moartea unui om să nu aducă dispariţia lui în uitare.
Aşadar, cunoaşterea unui nume nu va putea dezvălui viaţa necunoscută de dincolo de acesta, va putea în schimb să îl salveze de uitare. Domnul José, umilul registrator al Arhivei Generale din romanul lui José Saramago, va avea această revelaţie, deopotrivă eşec şi izbândă, ce încheie labirintica lui căutare a femeii necunoscute ce poartă un nume ce, ironic, rămâne nenumit până în finalul romanului. Atras de farmecul ce învăluie numele unei femei necunoscute, asemeni lui, registratorul porneşte în căutarea unei fiinţe vii, iar înfrângerea lui nu este cauzată doar de obstacolul de netrecut al morţii femeii, ci şi de falia ce se adânceşte între numele cunoscut şi fiinţa necunoscută ce îl poartă. În final, domnul José porneşte cu luciditate într-o căutare nu a unui om, a femeii necunoscute, ci a certificatului ei de deces, pentru a aduce un nume, şi nu o fiinţă, din lumea morţii în cea a vieţii, din uitare în amintire. Domnul José trăieşte printre cuvinte, dar aspiră spre altceva, spre ceea ce se află dincolo de ele. Încercarea eşuată de a o găsi pe femeia necunoscută se dovedeşte a fi firul Ariadnei spre autocunoaştere, conducând la descoperirea fiinţei ce se află dincolo de propriul nume, singura ce îi este accesibilă şi în căutarea căreia a pornit de fapt dintru început.
Aceasta ar fi şi provocarea pe care o propunem pentru prima întâlnire din acest an a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, de luni, 23 ianuarie 2012, de la ora 18, cu tema PE FIRUL ARIADNEI – JOSÉ SARAMAGO, TOATE NUMELE: descoperirea rupturii dintre chipul în continuă schimbare al omului şi numele său imuabil, dintre viaţă şi cuvânt, precum şi problematizarea balanţei dintre memorie şi uitare în asumarea trecutului. Am ales drept punct de plecare incursiunile domnului José prin tentacularul labirint de cuvinte din incitantul roman TOATE NUMELE al lui JOSÉ SARAMAGO, în traducerea Mioarei Caragea, republicat recent, în 2011, în Colecţia TOP 10+ a Editurii Polirom, căreia îi mulţumim din nou pentru colaborare.

Discuţiile noastre se vor focaliza pe câteva întrebări provocatoare:
•    Care este raportul dintre cuvânt şi lume, dintre nume şi om, dintre semn şi viaţă, dintre datele arhivate şi intimitate?
•    Cum este înţeleasă relaţia dintre semn, semnificaţie şi sens în Toate numele?
•    Care sunt sensurile firului Ariadnei, labirintului, arborelui şi bibliotecii în structura romanului lui José Saramago?
•    Care este rolul păstorului ce schimbă între ele numerele mormintelor din Cimitirul General în construcţia romanului?
•    Este căutarea domnului José eşuată sau reuşită? Cum interpretaţi finalul romanului?

În continuare, vă invităm să citiţi un eseu scris de o cititoare pasionată de la Atelierul nostru de lectură, SIMONA BURTĂ:

«Mă numesc Simona Burtă şi sunt elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „William Shakespeare”, secţia Filologie. Printre pasiunile mele se numără, alături de citit, sportul şi cinematografia. Sunt o fire activă, mereu în căutarea unor noi provocări. Îmi place foarte mult să fiu înconjurată de prieteni şi familie pentru că sunt de părere că de la fiecare persoană din jurul meu am multe de învăţat. În viitor sper să lucrez în domeniul de marketing şi publicitate deoarece consider că oferă posibilităţi nelimitate de a da viaţă ideilor.
Într-un spaţiu necunoscut şi într-un timp neidentificabil… astfel are loc acţiunea enigmaticului roman al lui José Saramago. Un alt José este cel care se perindă printre rândurile acestei minunate cărţi, un José care începe ceva ce nu ar fi trebuit să înceapă vreodată el, un simplu funcţionar al Arhivei Generale a Stării Civile. În carte afli că, pentru a putea intra printre rafturile Arhivei, ai nevoie de firul Ariadnei, dar odată ce o citeşti, realizezi că şi tu ai nevoie de un fir al Ariadnei pentru a înţelege pe deplin cartea. În viziunea mea, José este cel care trebuie urmărit cu ajutorul acestui fir pentru că el este singurul care ne poate aduce lumina în înţelegerea cărţii.
Pentru început, José Saramago încearcă să realizeze prin José funcţionarul un portret al unui om care este însetat de cunoaştere, o cunoaştere care poate părea ciudată pentru început. Însă nu v-aţi gândit niciodată că aţi vrea să ştiţi mai multe despre femeia care stă lângă voi în staţia de tramvai sau despre doamna care vă serveşte la magazin zi de zi ? Probabil că mulţi dintre noi am speculat rareori această întrebare, însă introspecţia lui Saramago în mintea unui om care crede cu ardoare că viaţa unei fiinţe necunoscute merită la fel de mult să fie vizualizată cât viaţa unui alt faimos portughez din colecţia pe care o deţine este menită să demonstreze un punct de vedere inedit. Personal, ceea ce am desprins eu din această carte este că trebuie să laşi un semn, să fii cunoscut posterităţii ca să fi existat vreodată cu adevărat, ca să poţi să fii tu egal cu alţi o sută. Nu ne dorim oare asta cu toţii ? După moarte, câte persoane ne vor mai rosti vreodată numele?
,,Ca mine, se gândi domnul José. Avea dulapul plin de bărbaţi şi de femei, despre care aproape în fiecare zi se vorbea în ziare, iar pe masa lui se afla certificatul de naştere al unei persoane necunoscute şi era ca şi cum i-ar fi pus pe toţi pe talgerele unei balanţe, o sută de mii de oameni într-o parte, unul în cealaltă, descoperind apoi, surprins, că aceia împreună nu cântăreau mai mult ca acesta, suta era egală cu unul, unul valora cât o sută.”
O a doua chestiune care pe mine m-a frapat în cartea lui Saramago este evoluţia deosebită pe care aparent banalul funcţionar José o realizează. Un bărbat care nu părea a avea multe de zis iniţial, un fricos incurabil, ajunge să fie un stăpân deplin al psihicului său, fiind direcţionat în acţiunile întreprinse doar de propria voinţă. Deşi această voinţă se poate confunda la un moment dat cu nebunia, date fiind vocile cu care acesta se sfătuieşte, voci provenite din tavan. Şi tot aceste voci, acest tavan grăitor este cel care pune în dezbatere problematica sentimentelor sale pentru femeia necunoscută pe care o căuta cu disperare. Dragoste sau obsesie ? După părerea mea este dragoste, dragoste pentru satisfacerea propriei curiozităţi, pentru curiozitatea care îl incurajează, pentru curajul care îl transformă într-un bărbat diferit.
,,Cazul excepţional’’ al domnului José este investigat cu minuţiozitate, întrucât funcţionarul, deşi recunoaşte că ar trebui să îi fie teamă, nu se dă în lături de la nimic. După constatarea mai mult sau mai puţin surprinzătoare a morţii femeii, înmormântată în sectorul sinucigaşilor din cimitir, accentul cade pe scena în care domnul José se întâlneşte cu păstorul. Într-un final, pentru domnul José, ce cântărise mai mult în curiozitatea pe care îl măcina : dorinţa de a identifica numele cu o persoană sau persoana cu un nume?
,,Nu cred că există un respect mai mare ca acela de a plânge o fiinţă pe care n-am cunoscut-o, Dar moartea, Ce-i cu ea, Trebuie respectată, Aş vrea să-mi spuneţi în ce constă, dupa părerea dumneavoastră respectul faţă de moarte, Mai presus de orice, nu trebuie profanată, Moartea, ca atare, nu poate fi profanată, Ştiţi bine că vorbesc de morţi, nu de moartea în sine, Spuneţi-mi dacă vedeţi aici cea mai mică urmă de profanare, Faptul că le-aţi schimbat numele înseamnă o profanare, şi nu una neînsemnată, E de înţeles faptul că un registrator al Arhivei Generale a Stării Civile poate avea asemenea idei despre nume. Păstorul se întrerupse, făcu un semn câinelui să meargă după o oaie care se îndepărtase de turmă, după care continuă, Încă nu v-am spus din ce motiv am început să schimb între ele plăcile pe care sunt scrise numerele mormintelor, Nu cred că mă interesează, Nu cred că nu vă interesează, Să auzim, Dacă e adevărat, aşa cum am convingerea, că oamenii se sinucid pentru că nu vor să fie găsiţi, cei de aici, datorită răutaţii unui păstor, cum aţi numit-o, au scăpat definitiv de a mai fi deranjaţi, adevărul e că şi dacă aş vrea, n-aş mai fi în stare să îmi aduc aminte de locurile certe, singurul lucru pe care-l ştiu e gândul care îmi vine în minte când trec prin faţa uneia dintre aceste plăci de marmură cu numele complet şi cu respectivele date de naştere şi de moarte, Ce gând, Că e posibil să nu vedem minciuna chiar când o avem sub ochi.’’
Un final  al cărţii care spune multe despre separarea vieţii de moarte, despre imposibilitatea de a găsi un prezent comun, care să poată fi împărţit de cei vii şi de cei morţi. O arhivă comună, un fapt imposibil pentru că în final viaţa nu e moarte, moartea nu e viaţa, dar voinţa de a le contabiliza pe amândouă într-o Arhivă, fie ea şi separată, este ceva mai presus de firea umană.
,,Domnul José intră în Arhivă, se duse la biroul şefului, deschise sertarul în care îl aşteptau lanterna şi firul Ariadnei. Îşi legă de picior un capăt al firului şi înaintă spre beznă.” În concluzie, eroul continuă şi după final să vegheze asupra unui nume. Ironic, dat fiind faptul că alt nume decât al său nu este în toată cartea, un alt nume care să-l vegheze pe el, rămas în continuare un simplu funcţionar al Arhivei. »

Aşadar, vă aşteptăm la întâlnirea din ianuarie 2012 a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, cu tema PE FIRUL ARIADNEI – JOSÉ SARAMAGO, TOATE NUMELE, Editura Polirom, 2011, Colecţia TOP 10+, care va avea loc luni, 23 ianuarie 2012, ora 18, la Librăria Cărtureşti Mercy din Timişoara!