În prima parte a întâlnirii am încercat o încadrare a romanului Împăratul muştelor în peisajul divers al creaţiei literare a laureatului Premiului Nobel William Golding, printr-o succintă prezentare a câtorva scrieri reprezentative:

1. ÎMPĂRATUL MUŞTELOR (1954) – alegorie ce prezintă sub aparenţa unui roman de aventuri inexorabilul proces de dezumanizare a unor copii dintr-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, izolaţi, în urma unei catastrofe nucleare pe o insulă nelocuită din mijlocul oceanului, fără nicio supraveghere a vreunui adult. Cei treizeci de copii se distanţează tot mai mult de firava zestre culturală şi morală a vieţii lor anterioare, involuând în fiinţe primitive, victimele instinctelor animalice, manipulate în masă de conducători tiranici care le oferă „pâine şi circ”. Treptat, Ralph, liderul carismatic, consiliat de abilul Piggy, vocea raţiunii şi apărătorul bunului-simţ, este înlocuit de seducătorul Jack, care îi captivează pe copii prin violentele dansuri rituale ale grupului său de vânători cu feţe pictate, inspirându-le deopotrivă fascinaţie şi oroare şi iniţiindu-i într-un periculos joc de-a călăii şi victimele, în care violenţa degenerează în sadice hăituieli ce culminează prin crimă.

2. MOŞTENITORII (1955) – o incursiune ficţională în preistorie, prezentând confruntarea inegală dintre oamenii de Neanderthal, trăind în triburi primitive, preocupaţi doar de sursele imediate de hrană, şi mult mai sofisticaţii Homo sapiens, stăpânitori ai focului şi făuritori de arme, porniţi să cucerească noi teritorii cu preţul nimicirii vechilor locuitori. Golding construieşte o proză dinamică, confruntând perspectivele tensionate ale celor două tabere, dezvăluind în acest fel teama reciprocă a celor două comunităţi, care le împiedică să interacţioneze şi să-şi accepte diferenţele.

3. MARTIN CEL AVID (1956) – roman în prelungirea celui de debut, surprinzând încercările disperate de supravieţuire ale căpitanului Christopher Hadley Martin, singurul supravieţuitor în urma scufundării navei conduse de acesta, torpilate în mijlocul Atlanticului în dreptul unei stânci neprimitoare. Golding construieşte două finaluri alternative ale acestei încrâncenate lupte pentru viaţă: fie Martin moare înecat în primele minute, cele peste 200 de pagini fiind o proiecţie mentală a agoniei acestuia, în care minutele sunt dilatate hiperbolic şi umplute de halucinaţii, fie Martin moare fizic, dar conştiinţa lui supravieţuieşte într-un purgatoriu reprezentat simbolic prin stânca pe care se refugiază. Titlul este grăitor pentru parabola lăcomiei personajului, Martin cel avid (în original „Pincher Martin”), pofta sa nemăsurată de viaţă fiind asociată apetitului necontrolat, a trăi şi a mânca devenind sinonime, precum în metafora viermilor din cutia chinezească cu peşte, care după ce au consumat carnea, s-au devorat între ei, învingătorul ce supravieţuieşte acestui măcel dovedindu-se astfel un monstru.

4. TURNUL (1964) – în original The Spire, titlul mai potrivit fiind Turla, alegerea traducătorului fiind justificată de aluzia la Turnul Babel, romanul reluând modelul biblic în care încercarea temerară de apropiere de Dumnezeu printr-o construcţie grandioasă se transformă în ambiţie şi mândrie aspru pedepsită de divinitate. Jocelin, vicarul Catedralei din Salisbury (nu e întâmplătoare alegerea acestui topos magic, apropierea de Stonehenge prilejuind incursiuni în spiritualitatea păgână şi ritualurile celtice ale druizilor) îşi propune să construiască o turlă monumentală deasupra catedralei, cu toate că e avertizat că planul lui grandios nu corespunde realităţii, primejduind întreaga construcţie, care s-ar putea în acest fel prăbuşi oricând sub propria ei greutate. Degradarea lui Jocelin este urmărită pas cu pas: ambiţia lui devine obsesie, îi înlătură din cale fără remuşcări pe toţi cei care i se împotrivesc, nu se mai poate ruga, cade pradă instinctelor şi atracţiei neîngăduite pentru o femeie căsătorită, iar în final moare de tuberculoză, abandonând turla neterminată.

5. PIRAMIDA (1967) – având în centru figura lui Oliver în trei etape ale vieţii sale, corespunzătoare celor trei părţi ale romanului: adolescenţa, tinereţea de după întoarcerea de la colegiu şi maturitatea, perioade petrecute de acesta în orăşelul Stilbourne, cu un nume simbolic, sugerând nemişcarea, fixitatea convenţiilor şi rigiditatea mentalităţilor. Pe structura unui Bildungsroman, sunt prezentate diferitele ipostaze ale feminităţii cu care se confruntă Oliver, experimentările specifice diferitelor vârste ale acestuia, descoperirea iubirii ideale şi a atracţiei erotice, înfruntarea problemelor de moralitate şi a sentimentelor de vinovăţie. Dacă primele romane se concentrează pe aventura recluziunii, a supravieţuirii în singurătate şi a dezumanizării inerente izolării de societate, aici Golding are în vedere cealaltă extremă, supravieţuirea într-o comunitate rigidă, reglementată de un set de norme nescrise, implacabile, prin care fiecare gest de rebeliune este aspru sancţionat.

6. ZEUL SCORPION (1971) – pe linia deschisă de romanul Moştenitorii, cele trei nuvele propun o întoarcere la societăţile primitive din zorii umanităţii:

a. Zeul scorpion – povestea conducătorului Egiptului prefaraonic „Casă Mare” (Great House), privit ca un zeu de către supuşii săi, confruntat cu refuzul fiului său de a se căsători cu sora lui şi a-i urma tatălui său la tron şi cu trădarea „Mincinosului” (The Liar), mâna sa dreaptă, care va prelua în final puterea şi va deveni primul faraon autentic al Egiptului.

b. Clonc Clonc – povestea unei femei din Africa preistorică, trăind într-o societate matriarhală, şi a unui vânător cu un picior răsucit din naştere, umilit şi marginalizat.

c. Trimisul extraordinar – atmosfera de la curtea unui bătrân împărat roman influenţat de un inventator grec care îi uimeşte pe romani cu explozibili, motorul cu aburi sau cazanul sub presiune.

7. OAMENI DE HÂRTIE (1984) – roman cu implicaţii metatextuale, prezentând confruntarea dintre autorul de succes Wilfred Barclay şi criticul literar şi biograful său, Rick Tucker. Scriitorul, părăsit de soţia şi de fiica sa, cufundat în alcool, se ascunde de întrebările invazive ale biografului în căutare de senzaţional, care nu pregetă să-i curme în final viaţa pentru a salva manuscrisele pe care scriitorul intenţiona să le arunce în foc. În acest fel, Golding atrage atenţia că viaţa şi opera unui scriitor nu sunt identificabile, scrierile acestuia supravieţuind morţii fizice ale autorului lor, persoana acestuia şi anecdotele corelative eului empiric fiind nu de multe ori un obstacol pentru receptarea adecvată a scrierilor sale. Criticul-biograf este privit cu vădită antipatie, fiind comparat cu un bursuc care dă târcoale scriitorului şi nu se sfieşte să caute în gunoaie pentru a găsi ceea ce îl interesează.

8. LA CAPĂTUL LUMII – TRILOGIA MĂRII (1980-1989):

a. RITUALURILE TRECERII, în altă variantă INIŢIEREA (1980) – jurnalul de bord al tânărului arisocrat Edmund Talbot, îmbarcat pe un vas de război din secolul al XIX-lea cu destinaţia Australia, notând conflictele de pe vapor, izolarea şi sălbăticirea pasagerilor în mijlocul mării.

b. ÎNFRUNTAREA (1987) – reluarea jurnalului lui Talbot pe un alt ton, gravitând în jurul poveştii de iubire dintre acesta şi o tânără de pe vas, Miss Chumley.

c. INCENDIU LA BORD (1989) – încheierea trilogiei şi a aventurilor echipajului în drumul său spre coastele australiene.

Cea de-a doua parte a întâlnirii noastre a fost dedicată discuţiilor, în care cititorii noştri, pornind de la câteva fragmente incitante din Împăratul muştelor, au propus spre dezbatere:

• substratul alegoric al aventurii celor treizeci de copii izolaţi pe o insulă pustie, privaţi de orice formă de autoritate şi abandonaţi propriilor instincte
• semnificaţia simbolică a fiarei, personificare a răului inerent fiinţei umane, a egoismului şi alienării, dar şi a proiecţiilor înfricoşătoare ale inconştientului
• cauzele involuţiei copiilor, atracţiile sălbăticirii şi posibilele căi de salvare din mrejele dezumanizării
• rostul autorităţii – familiale, sociale, morale, politice – şi al căutării unui echilibru între libertate şi responsabilitate
• miza finalului ironic, depăşirea viziunii simplist-defetiste a distopiei prin descifrarea în text a unor firave speranţe de îmblânzire a fiarei

Le mulţumim tuturor celor care au participat, au citit şi s-au implicat în discuţii, editurii Humanitas Multimedia pentru generozitatea cu care ne-a oferit audiobook-ul, precum şi Librăriei Cărtureşti pentru ospitalitate. După vacanţa din august, vă asteptăm în toamnă la un nou sezon al Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara. Prima întâlnire, cu tema LABIRINTUL IPOTEZELOR – UMBERTO ECO, NUMELE TRANDAFIRULUI (Editura Polirom, 2010), va avea loc joi, 23 septembrie 2010, de la ora 18, la Librăria Cărtureşti Mercy din Timişoara!

„Auzi colo, să credeţi că aţi putea vâna şi ucide fiara! [...] Ştiaţi, nu? Eu sunt o parte din tine. Vino mai aproape, mai aproape, mai aproape!” (William Golding, Împăratul muştelor) Iată avertismentul hidosului Împărat al muştelor, dezvăluit lui Simon, prima victimă a copiilor sălbăticiţi de pe insula izolată din romanul lui William Golding: adevărata sursă a răului nu trebuie căutată în afară şi nici în acţiunile celorlalţi, ci în interior, în conştiinţa fiecăruia dintre noi. Fiara, fie ea violenţa, impulsivitatea, orgoliul sau dispreţul, absorbind în spectrul ei semantic întreaga faună a monştrilor eliberaţi din cutia Pandorei, nu e decât o proiecţie a propriilor temeri, oglinda deformată a instinctelor noastre animalice mocnind sub epiderma fragilă a umanităţii noastre. Suntem la cheremul fiarei, ne previne Golding, numai de noi depinde cum o abordăm: ipocriţi, o ascundem şi o întărim prin indiferenţa noastră, demascând-o însă cu orgoliu în ceilalţi, sau, dimpotrivă, o exorcizăm printr-o cutezătoare înfruntare a propriilor slăbiciuni. Aceasta ar fi provocarea întâlnirii din iulie a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, de joi, 29 iulie 2010, ora 18, cu tema PERVERTIREA INOCENŢEI – WILLIAM GOLDING, ÎMPĂRATUL MUŞTELOR: o recunoaştere a tentaculelor fiarei ce subminează conştiinţa umană, precum şi a posibilelor atitudini în faţa ameninţărilor ei, având ca punct de pornire semnalul de alarmă alegorizat în profeticul roman al lui William Golding, Împăratul muştelor, carte apărută în 2007 la Editura Humanitas Fiction şi în 2008, în format audiobook, la Editura Humanitas Multimedia, în lectura lui Mihai Bendeac.

În răspăr cu clasicele romane de aventuri ale lui Jules Verne, cu Robinson Crusoe al lui Daniel Defoe sau cu Insula de corali a lui Robert M. Ballantyne, Împăratul muştelor al lui William Golding prezintă, sub transparenta ţesătură alegorică a unui roman de aventuri, efectele devastatoare ale izolării, derapajele instinctuale alimentate de teroare, monştrii născuţi din somnul raţiunii şi din lipsa unor repere morale călăuzitoare. Firul epic se desfăşoară liniar, fără inutile volute digresive, urmărind lentul, dar inexorabilul proces de dezumanizare a unor copii dintr-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, izolaţi, în urma unei catastrofe nucleare, pe o insulă nelocuită din mijlocul oceanului, fără nicio supraveghere a vreunui adult. Spre deosebire de viziunea utopică a romanelor de aventuri, în care disciplina, rigoarea şi iniţiativele pragmatice reprimau orice urmă de nesiguranţă şi nelinişte, iar personajele se converteau în adevăraţi eroi civilizatori, umanizând peisajul insulei, transformându-l într-o replică a înfloritoarei societăţi continentale, în istorisirea lui Golding nu e loc pentru nicio iluzie, speranţele sunt retezate cu brutalitate. Cei treizeci de copii se distanţează tot mai mult de firava zestre culturală şi morală a vieţii lor anterioare, involuând în fiinţe primitive, victimele instinctelor animalice, manipulate în masă de conducători tiranici care le oferă „pâine şi circ”. Treptat, Ralph, liderul carismatic, consiliat de abilul Piggy, vocea raţiunii şi apărătorul bunului-simţ, este înlocuit de seducătorul Jack, care îi captivează pe copii prin violentele dansuri rituale ale grupului său de vânători cu feţe pictate, inspirându-le deopotrivă fascinaţie şi oroare. Ceea ce urmează sună, din păcate, foarte cunoscut, substratul alegoric dezvăluind vădite similitudini cu răvăşitoarele experienţe totalitare care au traversat istoria secolului al XX-lea: copiii se afundă într-un delir iraţional alimentat de o frică incontrolabilă, conştiinţele se întunecă şi cunoştinţele se înceţoşează, grupul se dezbină în călăi şi victime, violenţa degenerează în sadice hăituieli ce culminează prin crimă. Finalul ironic aduce doar o acalmie provizorie, copiii fiind salvaţi de pe o insulă devastată pentru a fi îmbarcaţi pe un vas de război în care adulţii se hăituiesc între ei într-o vânătoare cu nimic mai puţin absurdă şi brutală…

Discuţiile noastre se vor focaliza pe câteva întrebări provocatoare:

• Care este substratul alegoric al aventurii celor treizeci de copii izolaţi pe o insulă pustie, privaţi de orice formă de autoritate şi abandonaţi propriilor instincte?
• Care sunt mecanismele simbolice prin care este sugerată pervertirea inocenţei copiilor?
• Care sunt cauzele involuţiei şi care ar fi posibilele căi de salvare din mrejele dezumanizării?
• Care e miza finalului ironic, construieşte distopia lui Golding o lume fără salvare sau pot fi descifrate firave speranţe de îmblânzire a fiarei?

Aşadar, vă aşteptăm la întâlnirea din iulie a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, cu tema PERVERTIREA INOCENŢEI –WILLIAM GOLDING, ÎMPĂRATUL MUŞTELOR (audiobook apărut la Editura Humanitas Multimedia în 2008), care va avea loc joi, 29 iulie 2010, ora 18, la Librăria Cărtureşti Mercy din Timişoara!

În prima parte a întâlnirii am încercat o încadrare a romanului Iubita locotenentului francez în peisajul creaţiei literare a lui John Fowles, printr-o succintă prezentare a câtorva scrieri reprezentative:

1. COLECŢIONARUL (1963) – romanul de debut, de un succes răsunător, potenţat de ecranizarea din 1965, în regia lui William Wyler. Acţiunea se concentrează în jurul răpirii tinerei studente la Arte, Miranda, de către un colecţionar de fluturi (de aici titlul simbolic) proaspăt îmbogăţit în urma unui neaşteptat câştig la loto, complexatul Frederick Clegg. Cele trei părţi ale romanului sunt scrise prin punerea în oglindă a celor două perspective narative: prima şi ultima secvenţă urmăresc vocea brutală a răpitorului, încadrând jurnalul mult mai nuanţat al victimei. Aceleaşi fapte sunt prezentate din cu totul alt unghi şi în registre stilistice diferite: răpirea, ademenirile lui Clegg, tentativele nereuşite ale Mirandei de a evada din camera subterană în care este închisă, încercările de a-şi seduce călăul, boala şi moartea ei.

2. ARISTOS (1964) – o colecţie de note, aforisme, cugetări şi micro-esuri pornind de la diverse teme, revelând diverse paliere ale gândirii lui John Fowles, aducând la lumină aspecte teoretice şi ideatice identificabile în ţesătura romanelor sale.

3. MAGICIANUL (1965, varianta finală: 1977) – în realitate, primul roman al lui John Fowles, scris, într-o primă variantă, înainte de Colecţionarul. Romanul prezintă aventura tânărului profesor de engleză Nicholas Urfe, care acceptă un post la liceul izolat de pe insula grecească Phraxos, din vecinătatea domeniului lui Maurice Conchis, un milionar excentric pasionat de artă, teatru şi mitologie greacă. Acesta îl iniţiază pe Nicholas într-un deconcertant „joc de-a Dumnezeu”, aluzie la obsesia lui Fowles privind identificarea Autorului cu divinitatea, asumându-şi o autoritate tiranică, manipulându-şi personajele asemeni unor marionete. Substratul epic al romanului însumează câteva scenete cu substrat mitologic, apariţii înşelătoare ale unor personaje cu identităţi fluide, precum gemenele June şi Julie, dezvăluind treptat implicarea a tot mai multe personaje în derutantul univers ficţional construit de Conchis.

4. TURNUL DE ABANOS (1974) – un calup de nuvele, între care un loc central îl ocupă cea care dă şi titlul volumului, amintind de versatila relaţie maestru – discipol din Magicianul. Tânărul critic de artă David Williams este primit în casa din nordul Franţei (aproape toate romanele lui Fowles propun o evadare din cadrul familiar englez într-un spaţiu exotic, deschis disponibilităţilor fanteziei şi experimentelor neconvenţionale) a unui pictor mai în vârstă, William Breasley. Două studente ale acestuia, Anne şi Diana, amintind de gemenele June şi Julie, îl seduc pe David, care se întoarce în final la familia sa din Anglia vădit transformat în urma acestei experienţe maturizante. Se întâlnesc şi aici referinţe livreşti şi culturale, o scenă chiar reface Dejunul în iarbă a lui Manet, arta fiind asociată impulsurilor sexuale, iar seducţia ficţiunii are farmecul şi versatilitatea celei erotice.

5. DANIEL MARTIN (1977) – povestea lui Dan, un scenarist de la Hollywood nemulţumit de viaţa sa, care, sfătuit de tânăra actriţă Jenny, hotărăşte să scrie un roman. Urmărind reîntoarcerea lui Dan în Anglia, revederea fostei soţii, dublată de reîntâlnirea cu sora acesteia, Jane, cu care avusese o scurtă aventură în tinereţe, precum şi călătoria lui Dan şi Jane în Egipt, prilej de reînfiripare a relaţiei lor, sinuosul fir narativ este frânt de numeroase flashback-uri, introspecţii şi problematizări metatextuale. Romanul este înţeles aici ca un permanent proiect, niciodată încheiat, valorificând multitudinea posibilităţilor şi evitând astfel mutilarea lui într-o variantă definitivă, dar inevitabil unilaterală, simplificatoare.

6. COPACUL (1979) – carte memorialistică, non-ficţională, urmărind impactul pe care natura l-a avut asupra vieţii autorului. Incursiunile autobiografice amintesc de alte scrieri înrudite ale lui John Fowles, precum Găuri de vierme. Eseuri şi scrieri ocazionale (1998) sau Jurnalele (2003 şi 2006).

7. MANTISA (1982) – un roman experimental, având în centru figura lui Miles Green, un amnezic internat într-un spital, supus unor tratamente-şoc. Literatura este asemănată unei tulburări mentale, ficţiunea se naşte din obsesii sexuale şi dintr-o permanentă căutare a unei identităţi uitate, recreate ficţional. În acest fel, ficţiunea apare fluidă, într-o continuă schimbare, amintind de iluziile, induse pe aceeaşi cale artificială, din Magicianul.

8. OMIDA (1985) – o punere în oglindă a două epoci contrastante, secolul al XVIII-lea şi secolul al XX-lea, amintind de glisările temporale din Iubita locotenentului francez. Romanul se construieşte în jurul unei intrigi poliţiste, cu implicaţii ezoterice, ritualuri oculte şi secte misterioase. Rebecca este martora unei întâmplări stranii, în urma căreia se petrece o crimă: ea pretinde că a avut într-o peşteră o viziune, o omidă uriaşă (de unde şi titlul romanului) şi nişte vrăjitoare practicând un ritual ciudat. Ultimul roman al lui John Fowles exploatează un filon cu mare priză la public şi cu discutabile mize comerciale, cel al policierului cu implicaţii oculte, amintind de alte experimente de acest gen, precum cele ale lui Umberto Eco.

Cea de-a doua parte a întâlnirii noastre a fost dedicată discuţiilor, în care cititorii noştri au propus spre dezbatere fragmente din Iubita locotenentului francez şi au problematizat implicaţiile jocului de-a ficţiunea:

• modul în care este exploatat ludic hiatul dintre mentalităţile, credinţele şi atitudinile din Anglia victoriană a anului 1867, întemeiate pe ideile de datorie, onoare şi virtute, şi cele de un secol mai târziu, axate pe libertate, deschidere şi nonconformism
• modul în care digresiunile metatextuale postmoderne deconstruiesc mitul autorităţii auctoriale, dezvăluind un Creator jucăuş ce dicide să dea cărţile pe faţă, să-şi dezvăluie cu nonşalanţă mişcările, să-şi avertizeze cu umor cititorii în privinţa mecanismelor subtile ale creaţiei sale şi chiar să îi implice activ în jocul de-a ficţiunea
• modul ingenios de a demonta, prin strategia finalurilor multiple, clişeele romaneşti ale ieşirii din ficţiune

Le mulţumim tuturor celor care au participat la întâlnire, au citit şi s-au implicat în discuţii, editurii Polirom pentru generozitatea cu care ne-a oferit câteva exemplare ale romanului, precum şi Librăriei Cărtureşti pentru ospitalitate.. Vă asteptăm la următoarea întâlnire a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, cu tema PERVERTIREA INOCENŢEI –WILLIAM GOLDING, ÎMPĂRATUL MUŞTELOR (audiobook apărut la Editura Humanitas Multimedia în 2008), care va avea loc joi, 29 iulie 2010, ora 18, la Librăria Cărtureşti Mercy din Timişoara!

]]> http://cititoricelebri.ro/2010/06/24/impresii-intalnirea-din-iunie-a-atelierului-de-lectura-din-timisoara/feed/ 0 http://cititoricelebri.ro/2010/06/24/jocul-de-a-fictiunea-john-fowles-iubita-locotenentului-francez/ http://cititoricelebri.ro/2010/06/24/jocul-de-a-fictiunea-john-fowles-iubita-locotenentului-francez/#comments Thu, 24 Jun 2010 17:52:01 +0000 Irina Dincă http://cititoricelebri.ro/?p=451 Invitaţie la întâlnirea din iunie a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, de joi, 24 iunie 2010, ora 18

„Aşa că poate ceea ce scriu eu aici e o autobiografie disimulată; poate că, chiar în clipa de faţă, locuiesc într-una din casele pe care le-am introdus în ficţiune; poate că Charles sunt eu însumi în travesti. Poate că totul nu-i decât un joc.” (John Fowles, Iubita locotenentului francez) Nu arareori iluziile ficţiunii ne captivează într-atât încât mrejele ei ascund iţele din spatele scenei narative: realitatea ficţională dobândeşte pentru noi consistenţa unei lumi de sine stătătoare, personajele sunt confundate cu persoane înzestrate cu voinţă şi conştiinţă, iar autorul este privit drept un Creator atotştiutor, aureolat de fascinaţia noastră în faţa unei puteri nemăsurate. Farmecul ficţiunii iradiază din acceptarea tacită a acestor iluzii… Dar ce s-ar întâmpla dacă un Creator jucăuş ar decide să dea cărţile pe faţă, să-şi dezvăluie cu nonşalanţă mişcările, să-şi avertizeze cu umor cititorii în privinţa mecanismelor subtile ale creaţiei sale şi chiar să îi implice activ în jocul de-a ficţiunea, oare iluzia s-ar destrăma subit sau seducţia i-ar fi, dimpotrivă, potenţată? Aceasta ar fi provocarea întâlnirii din iunie a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, de joi, 24 iunie 2010, ora 18, cu tema JOCUL DE-A FICŢIUNEA – JOHN FOWLES, IUBITA LOCOTENENTULUI FRANCEZ: descifrarea mecanismelor înfiripării şi destrămării iluziei ficţionale, modul în care se construieşte şi se deconstruieşte seducătorul joc de-a ficţiunea, având ca punct de pornire incitantul experiment ludic din savurosul roman al lui John Fowles, Iubita locotenentului francez, carte apărută într-o nouă ediţie în 2008 la Editura Polirom.

Aparent, Iubita locotenentului francez este un cuminte roman victorian, respectând întocmai convenţiile restrictive ale secolului al XIX-lea: nu doar intriga este una convenţională,  în concordanţă cu orizontul de aşteptare al cititorilor victorieni, mizând pe banalul triunghi amoros (Ernestina – Charles – Sarah), ci şi procedeele ficţionale, în special perspectiva narativă a naratorului omniscient şi omnipotent, sunt în deplină concordanţă cu canoanele victoriene. Încă de la început îşi fac intrarea în scenă drăgălaşa şi răsfăţata Ernestina Freeman, întruchipare fidelă a idealului feminin victorian, logodnica tânărului paleontolog Charles Smithson, adept destul de timid al teoriei evoluţioniste a lui Charles Darwin, şi nonconformista Sarah Woodruff, misterioasă şi independentă, exercitând o seducţie irezistibilă asupra indecisului Charles. Firul narativ se desfăşoară lin, fără abateri flagrante, amintind mai degrabă de romanele lui Jane Austen decât de un roman de la jumătatea secolului al XX-lea. Ruptura vine odată cu fatidicul capitol 13, când întregul eşafodaj tradiţional se prăbuşeşte odată cu francheţea cu care „autorul” decide să iasă din umbră, să dezvăluie nu doar regulile jocului iniţiat de el, ci şi faptul că acesta i-a scăpat de sub control, personajele s-au emancipat de sub tutela lui autoritară, dovedindu-şi autonomia faţă de voinţa lui tiranică. Între 1867 şi 1969, anul publicării romanului, s-a interpus un secol de revoluţii ştiinţifice şi de experienţe bulversante, care au remodelat percepţia noastră asupra lumii, lărgind perspectivele cunoaşterii prin acceptarea indeterminismului, relativităţii, complexităţii. În fond, nu ni se propune o renunţare la jocul de-a ficţiunea, ci o reinventare a lui pe bazele largite ale naratologiei secolului al XX-lea, printr-o implicare activă a cititorilor în iluzia ficţională, prin acceptarea unei complicităţi cu „autorul”, cimentate pe o abordare condescendentă a mentalităţilor victoriene din perspectiva mult mai destinsă a veacului XX.

Discuţiile noastre se vor focaliza pe câteva întrebări provocatoare:

• Cum se creează glisarea ludică între mentalităţile, credinţele şi atitudinile din Anglia victoriană a anului 1867, întemeiate pe ideile de datorie, onoare şi virtute, şi cele de un secol mai târziu, axate pe libertate, deschidere şi nonconformism?
• Care sunt mecanismele prin care digresiunile metatextuale deconstruiesc mitul autorităţii auctoriale?
• Care e miza finalurilor multiple în desfăşurarea provocatorului joc de-a ficţiunea?

Aşadar, vă aşteptăm la întâlnirea din iunie a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, cu tema JOCUL DE-A FICŢIUNEA – JOHN FOWLES, IUBITA LOCOTENENTULUI FRANCEZ, care va avea loc joi, 24 iunie 2010, ora 18, la Librăria Cărtureşti Mercy din Timişoara!

În prima parte a întâlnirii am încercat o încadrare a „romanului” Nostalgia în peisajul creaţiei prolifice a lui Mircea Cărtărescu, printr-o succintă prezentare a multiplelor paliere ale vastei sale opere, întinse pe câteva mii de pagini şi traduse în 14 limbi:

I. POEZIA:

1. de factură citadină, antilirică, antimetaforică, ironică, parodică, livrescă, de la volumul de debut, premiat de Uniunea Scriitorilor, Faruri, vitrine, fotografii (1980), la participarea sa la volumul colectiv al Cenaclului de Luni Aer cu diamante (1982) şi la volumele Poeme de amor (1983), Totul (1985) sau Dragostea. Poeme (1984-1987)

2. experimentul Levantul ca „sfârşit de drum”, cum mărturiseşte autorul într-un interviu: o rescriere ludică a poeziei române de la începuturile sale până la „momentul Cărtărescu”, o pastişă construită pe schema unei epopei cu iz balcanic, într-o abordare intertextuală a unor poeţi canonici precum Anton Pann, Dimitrie Bolintineanu, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Ion Barbu sau Lucian Blaga

II. PROZA:

1. Visul (1989), ediţie cenzurată, publicată integral sub titlul de Nostalgia (1993), reunind cinci nuvele fantastice: Ruletistul, Mendebilul, Gemenii, Rem şi Arhitectul

2.Travesti (1994), o reluare a temei din Gemenii, androginul reîntregit prin cuplul mitic Andrei – Gina devenind aici hermafroditul, bărbatul-femeie Lulu, obsesia adolescentului Victor

3.Orbitor, amplul roman în trei volume, Aripa stângă (1996), Corpul (2002) şi Aripa dreaptă (2007), structurat în jurul simbolului fluturelui, prezenţă magică şi halucinantă, care catalizează incursiunile în vis şi sondările inconştientului. Sunt rescrise fragmente-cheie din Nostalgia, amalgamate cu elemente autobiografice, într-o pendulare continuă între vis şi realitate, în stilul realismului magic din scrierile lui Jorge Luis Borges, Gabriel García Márquez sau Salman Rushdie

4.Jurnal, publicat în două volume, în 2001, respectiv 2005, pagini care decupează dintr-un jurnal început în 1976 perioada postdecembristă (1990-2003). Notaţiile nu urmăresc atât dimensiunea istorică, socială sau politică a vieţii lui Mircea Cărtărescu, cât trăririle interioare, impresii de lectură, amintiri, vise, viziuni transpuse ulterior în scrierile sale, dezvăluiri din viaţa sa intimă sau din lumea literară

5.Enciclopedia zmeilor (2002), carte savuroasă şi insolită, propunând un periplu miraculos în lumea basmului, printr-o prezentare minuţioasă a civilizaţiei zmeilor, urmată de câteva poveşti propriu-zise, pline de fantezie şi umor

6. De ce iubim femeile (2004), povestiri cu caracter autobiografic mărturisit, descriind câteva prezenţe feminine din viaţa scriitorului, publicate iniţial în revista „Elle” şi adunate ulterior în acest volum care a ajuns în scurt timp bestseller, succesul lui creând impresia că Mircea Cărtărescu ar fi un scriitor facil, comercial, răspunzând aşteptărilor romanţioase ale publicului feminin.

7. Frumoasele străine (2010), trei povestiri cu substrat autobiografic, mizând din nou pe farmecul feminităţii, dar şi pe umor şi autoironie

III. ESEURI, PUBLICISTICĂ, CRITICĂ ŞI TEORIE LITERARĂ:

1.Visul chimeric (1992), lucrarea de licenţă a lui Mircea Cărtărescu, radiografiind oniricul eminescian

2. Postmodernismul românesc (1999), teza de doctorat, propunând o încadrare a curentului românesc în contextul mai larg al tendinţelor de peste hotare, o problematizare a legăturilor postmodernismului cu modernismul ce îl precede şi o conturare a unei paradigme româneşti a postmodernismului, prin analiza prozei şi poeziei optzeciste şi, implicit, a poeticii care stă la baza propriilor sale scrieri

3. Pururi tânăr înfăşurat în pixeli (2003), articole adunate din periodice, cuprinzând amintiri, eseuri despre poezie, portretele unor confraţi, poeţi precum Ştefan Aug. Doinaş sau Florin Iaru, prozatori ca Mircea Nedelciu sau critici literari precum Ovid S. Crohmălniceanu, coordonatorul Cenaclului de Proză „Junimea” sau Nicolae Manolescu, conducătorul Cenaclului de Luni

4. Baroane! (2005), cuprinzând pamflete politice publicate în 2004-2005 în „Jurnalul Naţional”, scrise pe un ton violent, subiective, care coboară în imediat şi pun în umbră literarul în favoarea socialului şi politicului

Cea de-a doua parte a întâlnirii noastre a fost dedicată discuţiilor, în care cititorii noştri au propus spre dezbatere fragmente din cele cinci nuvele care alcătuiesc „romanul” Nostalgia şi au problematizat reuşitele şi minusurile stilului lui Mircea Cărtărescu:

• modul în care se construieşte fantasticul în proza lui Mircea Cărtărescu, într-o glisare continuă între lumea reală stabilă, dar prozaică, şi cea imaginară, fluidă, dar alunecoasă
• modul în care fantasticul postmodern al lui Mircea Cărtărescu se distanţează de cel tradiţional-romantic al lui Mihai Eminescu sau de cel modern al lui Mircea Eliade, prin accentul pe autoreferenţialitate şi pe livresc
• implicaţiile perspectivelor narative în construirea efectului de fantastic prin mijlocirea naraţiunilor concentrice, care mediază saltul din real în imaginar
• rescrierile postmoderne ale unor scenarii mitice, precum cel al tragediei antice în Ruletistul, cel profetic-mesianic în Mendebilul sau cel platonic, al refacerii unităţii pierdute a androginului, în Gemenii
• inovaţiile şi riscurile stilului scriiturii lui Mircea Cărtărescu: revitalizarea prozei prin infuzia de lirism, plonjarea în oniric şi inconştient, stilul său seducător, dar şi obositor prin densitatea referinţelor intertextuale şi imaginarul baroc, reluarea obsesivă a unor simboluri cheie şi pericolul alunecării în manierism

Le mulţumim tuturor celor care au participat la întâlnire, au citit şi s-au implicat în discuţii, precum şi Librăriei Cărtureşti pentru ospitalitate.. Vă asteptăm la următoarea întâlnire a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, cu tema JOCUL DE-A FICŢIUNEA – JOHN FOWLES, IUBITA LOCOTENENTULUI FRANCEZ, Editura Polirom, 2008, care va avea loc joi, 24 iunie 2010, ora 18, la Librăria Cărtureşti Mercy din Timişoara!

„Nu fusese deci cu totul un vis, deşi nu fusese cu totul nici realitate.” (Mircea Cărtărescu, Nostalgia, Rem) Şarmul literaturii care pariază pe fantastic rezidă într-o glisare continuă între lumea reală stabilă, dar prozaică, şi cea imaginară, fluidă, dar alunecoasă. Întâlnirea din mai a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, de joi, 13 mai 2010, ora 18, cu tema TENTAŢIILE FANTASTICULUI lansează încă o provocare cititorilor noştri: descifrarea mecanismelor înfiripării şi destrămării himerei pe care se construieşte literatura fantastică, modul în care „naratorul – păianjen” ţese vălul iluziei ficţionale pentru a-şi subjuga cititorii seduşi de vraja povestirii. Vă invităm la o degustare de fantastic rafinat à la Mircea Cărtărescu, având ca punct de pornire experimentalul „roman” Nostalgia, în fond cinci povestiri cvasi-independente, coagulate însă prin delirul hipnotic ce le străbate, carte republicată într-un nou format, de buzunar, în 2010, la Editura Humanitas şi Gazeta Sporturilor.

Prologul din Nostalgia, trepidanta povestire Ruletistul, istorisită de un narator sexagenar chinuit de boală şi obsedat de spectrul morţii, prezintă destinul fatidic al unui jucător de ruletă rusească, care îşi sfidează moartea acceptând pariuri tot mai strânse, cu tot mai multe gloanţe pe ţeava pistolului şi tot mai puţine şanse de salvare. Secretul succesului, dar şi al eşecului lamentabil al ruletistului constă în ghinionul lui proverbial: el supravieţuieşte unui episod de ruletă rusească cu şase gloanţe din şase şi şansă nulă de salvare prin intervenţa providenţială a unui cutremur, dar moare subit când este ameninţat cu un pistol neîncărcat. Pe schema tragediilor greceşti, în care fatalitatea destinului se împleteşte cu orgoliul nemăsurat al eroului care îşi sfidează soarta, Mircea Cărtărescu construieşte un fantastic dramatic, indecis între strania coincidenţă şi miraculoasa intervenţie a destinului implacabil.

Miezul Nostalgiei este alcătuit din trei povestiri care propun o rescriere în cheie onirică a copilăriei şi adolescenţei, perioade aflate sub zodia fanteziei şi a jocului, deschise spre misterul zonelor obscure ale trupului şi ale sufletului. Mendebilul prezintă amintirile din copilărie ale unui profesor obsedat de interpretarea viselor, rememorate prin prisma unui delir care îi creează impresia că manuscrisul se scrie singur, sub imboldul unei forţe malefice. Mendebilul este un copil neobişnuit, epileptic şi hipersensibil, care fascinează gaşca de copii din blocul din Ştefan cel Mare în care a copilărit naratorul prin seducătorul lui dar de a povesti istorii cu iz oriental. Copiii abandonează jocurile pline de cruzime cu nume nefaste, precum Vrăjitroaca, şi subscriu unui decalog rescris în cheie ludică, dar vraja se risipeşte de îndată ce Mendebilul îşi pierde alura mesianică odată cu descoperirea sexualităţii.

Fantasticul ludic se prelungeşte într-unul erotic, cu conotaţii livreşti, în următoarea povestire, Gemenii, o reinventare a mitului androginului sub forma unui „monstru de frumuseţe”, himericul cuplu Andrei şi Gina, adolescenţi care în urma unui periplu nocturn prin subteranele unui Bucureşti spectral şi pe coridoarele pustii ale muzeului Antipa, se desprind dintr-o încleştare erotică fiecare în trupul celuilalt. Aproape întreaga povestire este scrisă din perspectiva lui Andrei, adolescent introvertit şi misogin, desprins de realitatea prozaică şi cufundat în lumea livrescă a fanteziei, devorând cărţi şi proiectându-le cu voluptate în propria poveste amoroasă cu superficiala şi capricioasa Gina. Încetul cu încetul, istorisirea se transformă în delir, iar fantasticul se configurează din oscilaţia inevitabilă între a da credit bizarei metamorfoze a lui Andrei în Gina şi viceversa sau a căuta o explicaţie în limitele naturalului, justificând halucinaţiile drept simptom al nebuniei.

Rem, cea de-a treia povestire din partea mediană a „romanului”, o completează simetric pe prima, Mendebilul, prezentând de data aceasta o perspectivă feminină asupra vârstei magice a copilăriei, propice visării şi revelaţiei. Povestire în ramă, Rem cuprinde istoriile concentrice ale unui „narator – păianjen”, prinzându-şi cu abilitate personajele în pânza fincţională, un narator – martor, tânărul Vali care ascultă rememorările naratoarei – eroine Nana Svetlana, care în urma unui bizar joc din copilărie are acces la taina REM-ului într-o întâlnire cu Creatorul universului ficţional din care ea face parte, revelându-i calitatea de „Personaj” în ficţiunea unui „Autor”. Fantasticul dobândeşte aici o alură textualistă, dezvăluindu-şi făţis propriile trucuri, dar farmecul nu se risipeşte întru totul, fiind salvat de prospeţimea oniricului şi a ludicului implicat în jocul celor şapte fetiţe.

Partea finală a Nostalgiei, Epilogul, cuprinde a cincea povestire, scrisă de data aceasta din perspectiva unui narator omniscient, istorisind metamorfoza uluitoare a unui arhitect bucureştean pasionat de claxoane într-o galaxie. Emil Popescu îşi transformă banala Dacie într-un instrument muzical din ce în ce mai performant şi recompune, sub privirile uimite ale familiei, vecinilor, specialiştilor şi presei, întreaga memorie muzicală a lumii, de la cântecele antice la cele ale compozitorilor celebri moderni, redescoperind misterioasa muzică a sferelor prin care se converteşte într-un nou demiurg, renăscând sub forma unei noi galaxii. De data aceasta fantasticul cu rezonanţe mitice mizează pe ezitarea între recunoaşterea unui deja previzibil delir al naratorului şi abandonarea în fluxul unei poveşti captivante a renaşterii miraculoase a lumii pe acordurile miticei muzici a sferelor.

Discuţiile noastre se vor focaliza pe câteva întrebări provocatoare:

• Care sunt resorturile fantasticului din scrierile lui Mircea Cărtărescu?
• Care sunt mecanismele înfiripării şi ale destrămării iluziei ficţionale, a Himerei?
• Cum sunt valorificate jocurile perspectivelor narative în construirea efectului de fantastic?
• Care sunt inovaţiile şi riscurile implicate de fantasticul ludic, oniric, mitic sau livresc din Nostalgia?

Aşadar, vă aşteptăm la întâlnirea din mai a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, cu tema TENTAŢIILE FANTASTICULUI – Mircea Cărtărescu, Nostalgia, care va avea loc joi, 13 mai 2010, ora 18, la Librăria Cărtureşti Mercy din Timişoara!

În prima parte a întâlnirii am încercat o încadrare a romanului Dumnezeu s-a născut în exil în peisajul creaţiei lui Vintilă Horia, printr-o succintă prezentare a multiplelor paliere ale operei sale:

1. 1. POEZIA, publicată în limba română, în trei volume cu iz tradiţionalist, în stilul liricii lui Ion Pillat sau Lucian Blaga: Procesiuni (1936), Cetatea cu duhuri (1939), Cartea omului singur (1941)
2. 2. PROZA SCURTĂ, scrisă tot în limba română, publicată în periodicele vremii între anii 1936 şi 1960 adunată în volumul postum Moartea morţii mele (1999). Volumul cuprinde scurte povestiri fantastice, de 5-10 pagini, valorificând:

• mituri clasice (muzica sferelor – Melodia spaţiilor, dragostea dintre Poseidon şi fecioara Nixia – Nixia, călătoria lui Ulise – Sfârşit de exil) sau moderne ( Don Juan – Ultima noapte a lui Don Juan)
• regresiunea temporală – Zâmbetul lui Enzo Terga, în care un tânăr îndrăgostit de o frumoasă florentină dintr-un tablou renascentist se întoarce în timp pentru a o întâlni
• relaţia fluidă dintre personaje şi realitate – Despre moartea imposibilă a lui Vladimir Noapteş, personaj care îi supravieţuieşte autorului său, şi Aventură sub lună, care aduce pe acceaşi scenă narativă personaje celebre precum Faust, Emma Bovary, Don Quijote, Yago şi Harap Alb
• saltul din realitate în imaginarul artistic – Sufletul pisicii, care surprinde o substituire prin moarte a pisicii prin copia ei sculpturală
• tema dublului malefic – Ucigaşul Teofil, în care personajul este dublat de un geamăn diabolic care se risipeşte odată cu moartea sa, şi Moartea morţii mele, povestirea care împrumută şi titlul volumului, în care personajul îşi ucide moartea sa personală, umbra sa amintind de motivul eminescian, şi devine nemuritor

3. ESEURILE elaborate în limba spaniolă:

• Prezenţa mitului (1956) – pe aceeaşi linie cu Mircea Eliade prin interesul pentru mit şi sacru
• Giovanni Papini (1963) – o monografie a scriitorului italian, cu accentul pe convertirea lui la credinţă
• Călătorie spre centrele pământului (1971) – o serie de interviuri cu personalităţi din lumea artei, literaturii şi ştiinţei, precum filosoful Ştefan Lupaşcu, istoricul Arnold Toynbee, regizorul Federico Fellini sau scriitorul Ernst Jünger
• Anchetă dincolo de vizibil (1975) – o incursiune în parapshihologie, căutarea sacrului şi a spiritualităţii
• Introducere în literatura secolului al XX-lea (1976) – un eseu de epistemologie literară, în care literatura este privită ca tehnică de cunoaştere, de la avangarde (expresionism, suprarealism, futurism, cubism) la scrierile unor scriitori esenţiali precum Hermann Broch, Marcel Proust, Thomas Mann, James Joyce
• Recucerirea descoperirii (1992) – o radiografiere a celor două sensibilităţi ale culturii americane: cea a Americii de Nord, întemeiată de puritanii englezi sub auspiciile Vechiului Testament şi cea a Americii Latine, clădită de către spanioli şi portughezi pe bazele Noului Testament

4. ROMANELE, concepute în limba franceză şi spaniolă, traduse în limba română:

• Dumnezeu s-a născut în exil (în limba franceză în 1960, tradus în limba română în 1990 şi 2008) – jurnalul ultimilor opt ani din viaţa poetului Ovidiu, perioada exilului la care a fost condamnat de către împăratul Octavian Augustus pentru carmen et error, pentru poemele uşuratice din Ars amandi care au pervertit-o pe Iulia, nepoata împăratului. Experienţa exilului va prilejui metamorfoza spirituală a lui Ovidiu prin descoperirea iubirii spiritualizate şi a credinţei monoteiste dacice prefigurând spiritualitatea creştină.
• Cavalerul resemnării (în limba franceză în 1961, tradus în limba română în 1991) -  a doua carte din trilogia exilului, istorisind despre exilul asumat al principelui valah Radu Negru, prins între războiul dintre creştini şi turci din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, care îi devastează ţara, şi misiunea diplomatică în Veneţia decadentă. Radu-Negru oscilează între două spaţii contrastante –  pădurea valahă, oază de puritate şi de libertate, şi Veneţia coruptă, labirintică, versatilă – şi între două iubiri – cea simplă pentru Maria-Doamna şi cea rafinată pentru curtezana Veronica.
• O femeie pentru Apocalips (în limba franceză în 1968, tradus în limba română în 2007) – roman construit pe 3 planuri temporale suprapuse – Evul Mediu tulbure al luptei dintre spanioli şi mauri, războiul civil din Spania secolului al XX-lea şi Apocalipsul – care se întâlnesc în acelaşi spaţiu: moara, Escurialul, satul Consuegra, aflate sub protecţia unui bloc de piatră de forma Sărutului lui Brâncuşi. Cuplul arhetipal Blanca (=auroră) – Manuel (=Dumnezeu este în noi) este reunit în fiecare dintre cele trei momente temporale, romanul alternând vocile interioare ale celor trei Blanca şi ale celor trei Manuel
• Salvarea de ostrogoţi – Prigoniţi-l pe Boeţiu (în limba franceză în 1983, tradus în limba română în 1993) – ultima carte din trilogia exilului, propunând o nouă glisare temporală: prima parte prezintă destinul lui Toma Singuran, întemniţat 10 ani de către regimul comunist, apoi eliberat şi părăsit în inima Bărăganului, cu interdicţia de a se apropia de aşezările omeneşti şi de a intra în contact cu oamenii. Toma descoperă un manuscris al lui Ştefan Diaconu, fostul locuitor al colibei unde se refugiază, care propune, pornind de la revoluţia cunatică, o logică a complementarităţii contrariilor în legătură evidentă cu ultima parte a romanului, „Dosarul Boeţiu”, o profeţie a cărturarului din primul mileniu creştin, propunând o împăcare a idealismului lui Platon (a cărui exagerare naşte utopiile totalitare) cu raţionalismul lui Aristotel (a cărui extremă este scientismul occidental).
• Un mormânt în cer (în limba spaniolă în 1987, tradus în limba română în 1994) – memoriile unui alt exilat, pictorul El Greco, rememorând peregrinările sale din Creta natală la Veneţia, în Roma renascentistă şi până în Toledo-ul unde cunoaşte iubirea şi îşi descoperă stilul personal, spiritualizat, opus celui renascentist, tributar trupului. Dacă cimbrul, cu aroma sa ocrotitoare îi învăluie pe Blanca şi Manuel în O femeie pentru Apocalips şi le ocroteşte iubirea, aici planta sacră este trandafirul (gr. trantaphyllon= 30 de foi), cheie de interpretare a Divinei Comedii a lui Dante, unde Paradisul este descris ca un uriaş trandafir, cât şi pentru vestitul tablou al lui El Greco Înmormântarea Contelui de Orgaz, unde cerul este reprezentat sub forma unui imens trandafir pe petalele căruia sufletul contelui este întâmpinat de Dumnezeu şi Fecioara Maria.

Cea de-a doua parte a întâlnirii noastre a fost dedicată discuţiilor, în care cititorii noştri au propus spre dezbatere fragmente din roman şi au problematizat reuşitele şi minusurile lui:

• modul în care Roma şi Tomisul se configurează ca spaţii contrastante,  proiecţii ale memoriei lui Ovidiu, precum şi tezismul acestei reprezentări simpliste
• figura simbolică a lui Augustus, ca emblemă a terorii şi tiraniei, în contrast cu imaginea lui consacrată, de promotor al păcii şi prosperităţii
• prezenţele feminine care se perindă prin viaţa lui Ovidiu, de la frivola Corina, iubita cântată în Ars amandi, la Artemis, curtezana visătoare din Tomis, Lidia, ultima iubire trupească a poetului, Geta, sclava getă prin care Ovidiu descoperă balada Mioriţa şi taina dragostei împletite cu moartea, şi la Dochia, misterioasa getă care îi poartă de grijă, călăuză în spiritualitatea dacică şi în iubirea spiritualizată, fără atingere trupească.
• descrierea idealizată a dacilor, pusă în oglindă cu cea obiectivă a Margueritei Yourcenar din romanul Memoriile lui Hadrian, precum şi alunecările etniciste ale lui Vintilă Horia
• infuziunile lirice ale romanului, începutul tezist al romanului şi impresia de final neterminat, alipirea artificială a scrisorii lui Theodor şi a convertirii la creştinism

Le mulţumim tuturor celor care au participat la întâlnire, precum şi Librăriei Cărtureşti pentru ospitalitate şi pentru cărţile puse la dispoziţie. Vă asteptăm la următoarea întâlnire a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, cu tema TENTAŢIILE FANTASTICULUI – MIRCEA CĂRTĂRESCU, NOSTALGIA, Editura Humanitas şi Gazeta Sporturilor, 2010, care va avea loc în 13 mai 2010, ora 18, la Librăria Cărtureşti Mercy din Timişoara!

„Tot ce se petrece în această clipă în lume nu e decât o pregătire pentru o nouă metamorfoză a omului” (Vintilă Horia, Dumnezeu s-a născut în exil, p. 80) Cuvintele acestea, atribuite de către Vintilă Horia poetului roman surghiunit la Tomis, Ovidiu, prevestesc o schimbare ce pluteşte în aer, care ar putea foarte bine să definească atmosfera tensionată de acum 2000 de ani, din anii naşterii creştinismului şi ai exilului lui Ovidiu, cât şi orice perioadă de agonie şi renaştere spirituală de la începuturi până în prezentul nu tocmai liniştit al fiecăruia dintre noi, contemporani dincolo de timpul care ne desparte, martori atemporali ai epifaniilor spiritualităţii…

Ovidiu, poetul fluşturatic al Romei decandente, a scris Metamorfozele trupului, cântând preschimbările unor oameni, eroi sau zei olimpieni în plante, animale sau stânci, transformări exterioare, implicând doar învelişul friabil al celor metamorfozaţi, ignorând însă dimensiunea lor imaterială, sufletească, impalpabilă. Ovidiu din romanul lui Vintilă Horia, înţelepţit de suferinţa exilului şi de revelaţia propriului suflet, cântă Metamorfozele spiritului, treptele spre cunoaşterea de sine şi a unui Dumnezeu unic, care să răspundă aşteptărilor spirituale ale oamenilor însetaţi de libertate, demnitate şi pace interioară…

O căutare mai actuală ca oricând, la care îi invităm să participe şi pe cititorii noştri aspiranţi la celebritate, prin provocarea lansată la cea de-a treia întâlnire a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, de joi, 15 aprilie 2010, ora 18, cu tema METAMORFOZELE SPIRITULUI, o dezbatere incitantă având ca punct de pornire jurnalul apocrif al lui Ovidiu imaginat de VINTILĂ HORIA, DUMNEZEU S-A NĂSCUT ÎN EXIL, roman premiat cu Goncourt în 1960 şi publicat într-o nouă ediţie românească la Editura Art în 2008.

Dumnezeu s-a născut în exil prezintă jurnalul ultimilor opt ani din viaţa poetului Ovidiu, perioada exilului la care a fost condamnat de către împăratul Octavian Augustus pentru carmen et error, pentru poemele uşuratice din Ars amandi care au pervertit-o pe Iulia, nepoata împăratului, greşeală care nu îi va fi iertată nici măcar de către succesorul acestuia, Tiberiu. Suferinţa exilului se dovedeşte însă benefică pentru Ovidiu, oferindu-i şansa unei neaşteptate introspecţii, care pune în umbră trupul proslăvit la Roma prin orgii şi versuri galante şi îi revelează latura spirituală, eliberată de compromisuri şi servituţi, lumea interioară ignorată până atunci, singura care îi poate descoperi libertatea, demnitatea şi umanitatea.

În ajutor îi vine lui Ovidiu iubirea, cale privilegiată de cunoaştere, metamorfozele spirituale ale poetului fiind revelate de prezenţele feminine care se perindă prin viaţa sa, de la frivola Corina, iubita cântată în Amores, la Artemis, curtezana visătoare din Tomis, Lidia, ultima iubire trupească a poetului, Geta, seducătoarea sclavă getă prin care Ovidiu descoperă balada Mioriţa şi taina dragostei împletite cu moartea, şi la Dochia, misterioasa getă care îi poartă de grijă, călăuză în spiritualitatea dacică şi în iubirea spiritualizată, fără atingere trupească.

La Tomis, cetatea întemeiată de greci pe malul Pontului Euxin şi asediată de către geţii înfometaţi, Ovidiu se redescoperă, se desprinde treptat de Roma, „maşinăria minciunilor”, a amăgirilor şi a superficialităţii, în care fiecare supus este un sclav al terorii impuse de tiranul Augustus, şi întreprinde adevărate călătorii iniţiatice în inima teritoriului dac, apropiindu-se de Kogaionon, muntele sacru al dacilor, centrul spiritual al preoţilor daci slujitori zeului unic Zamolxis şi proroci ai venirii unui nou Dumnezeu, care va lua chip uman şi va accepta sacrificiul suprem pentru mântuirea oamenilor. Aceste profeţii îi vor fi confirmate de medicul grec Theodor, martor al naşterii lui Mesia în Bethleemul din Palestina, care îl converteşte pe Ovidiu la noua credinţă, ce promite un răspuns la aşteptările care plutesc în aer şi o renaştere spirituală care converteşte suferinţa în salvare.

Discuţiile noastre vor avea ca punct de pornire câteva întrebări incitante:

• Care sunt metamorfozele libertăţii lui Ovidiu şi treptele desprinderii de Roma politeistă a lui Augustus şi ale apropierii de spiritualitatea getică monoteistă?
• Care sunt metamorfozele iubirii lui Ovidiu şi cum sunt ele revelate de prezenţele feminine din viaţa lui?
• Care sunt metamorfozele spiritului lui Ovidiu de la servituţile trupului la pacea interioară?

Aşadar, vă aşteptăm la întâlnirea din aprilie a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, cu tema METAMORFOZELE SPIRITULUI – VINTILĂ HORIA, DUMNEZEU S-A NĂSCUT ÎN EXIL care va avea loc joi, 15 aprilie 2010, ora 18, la Librăria Cărtureşti Mercy din Timişoara!

Întâlnirea va fi moderată tot de Irina Dincă, cea care semnează și prezentarea de mai jos a evenimentului.

„Nu rareori îţi era dat să întâlneşti nume, gânduri, forme şi instituţii cărora nu le aparţinea nimic existent.” (Italo Calvino, Cavalerul inexistent).

Suntem invadaţi de forme fără fond, cuvinte goale, dar sonore, instituţii înecate în birocraţie, ne confruntăm la tot pasul cu situaţii absurde şi ridicole iscate de inerţiile convenţiilor de orice tip, de la cele instituţionale la cele lingvistice sau culturale. Le propunem cititorilor noştri aspiranţi la celebritate o nouă provocare: o căutare detaşată a ceea ce poate fi ghicit sub „armura” convenţilor, dincolo de ambalajele îmbietoare ori de clişeele repetate mecanic.

Vă invităm la cea de-a doua întâlnire a Atelierului de lectură, din cadrul proiectului “Cititori Celebri” din Timişoara, cu tema JOCUL CU CONVENŢIILE. Dezbaterea va avea ca punct de pornire experimentul ludic şi parodic al lui Italo Calvino din savurosul său roman Cavalerul inexistent, publicat la Editura Polirom în 2007.

Cavalerul inexistent este un pseudo-roman de aventuri ale unui paladin fără trup din vremea lui Carol cel Mare, Agilulfo Emo Bertrandino din spiţa Guidivernilor şi al Celorlalţi din Corbentraz şi Sura, cavaler de Selimpia Citeriore şi Fez. Însă cavalerul fără pată nu este decât o armură goală învestită cu nume, titluri şi funcţii, forme fără fond ale principiilor idealizate ale cavalerismului, dar şi ale oricărui tip de convenţie, fie ea instituţională, culturală ori literară.

La antipodul lui Agilulfo, scutierul acestuia, Gurdulù, imită toate fiinţele şi lucrurile cu care intră în contact, el se crede pe rând o raţă, o broască, un păr, regele, o ciorbă, neavând o conştiinţă de sine care să îi contureze propria identitate.

Între cele două extreme se află figura cavalerului Rambaldo, care descoperă că răzbunarea morţii tatălui său, un general omorât de argaliful Issoare, este contabilizată de Direcţia Duelurilor, Răzbunărilor şi Petelor de Onoare, care îi oferă două opţiuni: fie ucide trei maiori, fie patru căpitani. Iubirea lui Rambaldo pentru Bradamante, o amazoană îndrăgostită de perfecţiunea lui Agilulfo, dar şi noaptea castă petrecută de cavalerul inexistent în alcovul Priscillei sunt pretexte pentru parodierea convenţiilor erotice din codul amorului cavaleresc. Pe lângă stereotipuri, modele convenţionale de gândire, concepte ca datorie, iubire, război, sunt problematizate şi convenţiile literare prin vocea naratoarei Sora Teodora, prin subtile jocuri de cuvinte şi calambururi care ascund sub tonul serios şi naiv un spirit jucăuş şi versat.

Discuţiile noastre se vor focaliza pe câteva întrebări provocatoare:

* Ce se ascunde dincolo de armura imaculată, dar goală a lui Agilulfo?

* Care sunt mizele jocului cu convenţiile instituţionale, culturale şi literare?

* Cum se transformă sistemul de norme sociale şi convenţii instituţionale în birocraţie absurdă şi ridicolă?

* Cum funcţionează convenţiile erotice ale romance-ului şi cum pot fi ele depăşite de literatura neconvenţională?

* Cum pot fi demontate convenţiile literare şi în ce mod pot fi ele reciclate de o literatură de graniţă, pendulând între reţete la modă şi experimente neconventionale?

* Ce desparte literatura de tip bestseller, uzând de trucuri facile cu priză la public, de literatura elitistă, mai puţin sensibilă la presiunile comercialului, dar şi mai puţin frecventată decât cea convenţională?

Cristina Papazian vă așteaptă joi, 11 martie, începând cu orele 18 la librăria Cărturești din Str. Demetriade nr. 1, extinderea Iulius Mall – etaj 1, să redescoperiți Micul Prinț și să ne bucurăm împreuna de o călătorie în lumea metaforelor.