„Auzi colo, să credeţi că aţi putea vâna şi ucide fiara! [...] Ştiaţi, nu? Eu sunt o parte din tine. Vino mai aproape, mai aproape, mai aproape!” (William Golding, Împăratul muştelor) Iată avertismentul hidosului Împărat al muştelor, dezvăluit lui Simon, prima victimă a copiilor sălbăticiţi de pe insula izolată din romanul lui William Golding: adevărata sursă a răului nu trebuie căutată în afară şi nici în acţiunile celorlalţi, ci în interior, în conştiinţa fiecăruia dintre noi. Fiara, fie ea violenţa, impulsivitatea, orgoliul sau dispreţul, absorbind în spectrul ei semantic întreaga faună a monştrilor eliberaţi din cutia Pandorei, nu e decât o proiecţie a propriilor temeri, oglinda deformată a instinctelor noastre animalice mocnind sub epiderma fragilă a umanităţii noastre. Suntem la cheremul fiarei, ne previne Golding, numai de noi depinde cum o abordăm: ipocriţi, o ascundem şi o întărim prin indiferenţa noastră, demascând-o însă cu orgoliu în ceilalţi, sau, dimpotrivă, o exorcizăm printr-o cutezătoare înfruntare a propriilor slăbiciuni. Aceasta ar fi provocarea întâlnirii din iulie a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, de joi, 29 iulie 2010, ora 18, cu tema PERVERTIREA INOCENŢEI – WILLIAM GOLDING, ÎMPĂRATUL MUŞTELOR: o recunoaştere a tentaculelor fiarei ce subminează conştiinţa umană, precum şi a posibilelor atitudini în faţa ameninţărilor ei, având ca punct de pornire semnalul de alarmă alegorizat în profeticul roman al lui William Golding, Împăratul muştelor, carte apărută în 2007 la Editura Humanitas Fiction şi în 2008, în format audiobook, la Editura Humanitas Multimedia, în lectura lui Mihai Bendeac.

În răspăr cu clasicele romane de aventuri ale lui Jules Verne, cu Robinson Crusoe al lui Daniel Defoe sau cu Insula de corali a lui Robert M. Ballantyne, Împăratul muştelor al lui William Golding prezintă, sub transparenta ţesătură alegorică a unui roman de aventuri, efectele devastatoare ale izolării, derapajele instinctuale alimentate de teroare, monştrii născuţi din somnul raţiunii şi din lipsa unor repere morale călăuzitoare. Firul epic se desfăşoară liniar, fără inutile volute digresive, urmărind lentul, dar inexorabilul proces de dezumanizare a unor copii dintr-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, izolaţi, în urma unei catastrofe nucleare, pe o insulă nelocuită din mijlocul oceanului, fără nicio supraveghere a vreunui adult. Spre deosebire de viziunea utopică a romanelor de aventuri, în care disciplina, rigoarea şi iniţiativele pragmatice reprimau orice urmă de nesiguranţă şi nelinişte, iar personajele se converteau în adevăraţi eroi civilizatori, umanizând peisajul insulei, transformându-l într-o replică a înfloritoarei societăţi continentale, în istorisirea lui Golding nu e loc pentru nicio iluzie, speranţele sunt retezate cu brutalitate. Cei treizeci de copii se distanţează tot mai mult de firava zestre culturală şi morală a vieţii lor anterioare, involuând în fiinţe primitive, victimele instinctelor animalice, manipulate în masă de conducători tiranici care le oferă „pâine şi circ”. Treptat, Ralph, liderul carismatic, consiliat de abilul Piggy, vocea raţiunii şi apărătorul bunului-simţ, este înlocuit de seducătorul Jack, care îi captivează pe copii prin violentele dansuri rituale ale grupului său de vânători cu feţe pictate, inspirându-le deopotrivă fascinaţie şi oroare. Ceea ce urmează sună, din păcate, foarte cunoscut, substratul alegoric dezvăluind vădite similitudini cu răvăşitoarele experienţe totalitare care au traversat istoria secolului al XX-lea: copiii se afundă într-un delir iraţional alimentat de o frică incontrolabilă, conştiinţele se întunecă şi cunoştinţele se înceţoşează, grupul se dezbină în călăi şi victime, violenţa degenerează în sadice hăituieli ce culminează prin crimă. Finalul ironic aduce doar o acalmie provizorie, copiii fiind salvaţi de pe o insulă devastată pentru a fi îmbarcaţi pe un vas de război în care adulţii se hăituiesc între ei într-o vânătoare cu nimic mai puţin absurdă şi brutală…

Discuţiile noastre se vor focaliza pe câteva întrebări provocatoare:

• Care este substratul alegoric al aventurii celor treizeci de copii izolaţi pe o insulă pustie, privaţi de orice formă de autoritate şi abandonaţi propriilor instincte?
• Care sunt mecanismele simbolice prin care este sugerată pervertirea inocenţei copiilor?
• Care sunt cauzele involuţiei şi care ar fi posibilele căi de salvare din mrejele dezumanizării?
• Care e miza finalului ironic, construieşte distopia lui Golding o lume fără salvare sau pot fi descifrate firave speranţe de îmblânzire a fiarei?

Aşadar, vă aşteptăm la întâlnirea din iulie a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, cu tema PERVERTIREA INOCENŢEI –WILLIAM GOLDING, ÎMPĂRATUL MUŞTELOR (audiobook apărut la Editura Humanitas Multimedia în 2008), care va avea loc joi, 29 iulie 2010, ora 18, la Librăria Cărtureşti Mercy din Timişoara!

În prima parte a întâlnirii am încercat o încadrare a romanului Iubita locotenentului francez în peisajul creaţiei literare a lui John Fowles, printr-o succintă prezentare a câtorva scrieri reprezentative:

1. COLECŢIONARUL (1963) – romanul de debut, de un succes răsunător, potenţat de ecranizarea din 1965, în regia lui William Wyler. Acţiunea se concentrează în jurul răpirii tinerei studente la Arte, Miranda, de către un colecţionar de fluturi (de aici titlul simbolic) proaspăt îmbogăţit în urma unui neaşteptat câştig la loto, complexatul Frederick Clegg. Cele trei părţi ale romanului sunt scrise prin punerea în oglindă a celor două perspective narative: prima şi ultima secvenţă urmăresc vocea brutală a răpitorului, încadrând jurnalul mult mai nuanţat al victimei. Aceleaşi fapte sunt prezentate din cu totul alt unghi şi în registre stilistice diferite: răpirea, ademenirile lui Clegg, tentativele nereuşite ale Mirandei de a evada din camera subterană în care este închisă, încercările de a-şi seduce călăul, boala şi moartea ei.

2. ARISTOS (1964) – o colecţie de note, aforisme, cugetări şi micro-esuri pornind de la diverse teme, revelând diverse paliere ale gândirii lui John Fowles, aducând la lumină aspecte teoretice şi ideatice identificabile în ţesătura romanelor sale.

3. MAGICIANUL (1965, varianta finală: 1977) – în realitate, primul roman al lui John Fowles, scris, într-o primă variantă, înainte de Colecţionarul. Romanul prezintă aventura tânărului profesor de engleză Nicholas Urfe, care acceptă un post la liceul izolat de pe insula grecească Phraxos, din vecinătatea domeniului lui Maurice Conchis, un milionar excentric pasionat de artă, teatru şi mitologie greacă. Acesta îl iniţiază pe Nicholas într-un deconcertant „joc de-a Dumnezeu”, aluzie la obsesia lui Fowles privind identificarea Autorului cu divinitatea, asumându-şi o autoritate tiranică, manipulându-şi personajele asemeni unor marionete. Substratul epic al romanului însumează câteva scenete cu substrat mitologic, apariţii înşelătoare ale unor personaje cu identităţi fluide, precum gemenele June şi Julie, dezvăluind treptat implicarea a tot mai multe personaje în derutantul univers ficţional construit de Conchis.

4. TURNUL DE ABANOS (1974) – un calup de nuvele, între care un loc central îl ocupă cea care dă şi titlul volumului, amintind de versatila relaţie maestru – discipol din Magicianul. Tânărul critic de artă David Williams este primit în casa din nordul Franţei (aproape toate romanele lui Fowles propun o evadare din cadrul familiar englez într-un spaţiu exotic, deschis disponibilităţilor fanteziei şi experimentelor neconvenţionale) a unui pictor mai în vârstă, William Breasley. Două studente ale acestuia, Anne şi Diana, amintind de gemenele June şi Julie, îl seduc pe David, care se întoarce în final la familia sa din Anglia vădit transformat în urma acestei experienţe maturizante. Se întâlnesc şi aici referinţe livreşti şi culturale, o scenă chiar reface Dejunul în iarbă a lui Manet, arta fiind asociată impulsurilor sexuale, iar seducţia ficţiunii are farmecul şi versatilitatea celei erotice.

5. DANIEL MARTIN (1977) – povestea lui Dan, un scenarist de la Hollywood nemulţumit de viaţa sa, care, sfătuit de tânăra actriţă Jenny, hotărăşte să scrie un roman. Urmărind reîntoarcerea lui Dan în Anglia, revederea fostei soţii, dublată de reîntâlnirea cu sora acesteia, Jane, cu care avusese o scurtă aventură în tinereţe, precum şi călătoria lui Dan şi Jane în Egipt, prilej de reînfiripare a relaţiei lor, sinuosul fir narativ este frânt de numeroase flashback-uri, introspecţii şi problematizări metatextuale. Romanul este înţeles aici ca un permanent proiect, niciodată încheiat, valorificând multitudinea posibilităţilor şi evitând astfel mutilarea lui într-o variantă definitivă, dar inevitabil unilaterală, simplificatoare.

6. COPACUL (1979) – carte memorialistică, non-ficţională, urmărind impactul pe care natura l-a avut asupra vieţii autorului. Incursiunile autobiografice amintesc de alte scrieri înrudite ale lui John Fowles, precum Găuri de vierme. Eseuri şi scrieri ocazionale (1998) sau Jurnalele (2003 şi 2006).

7. MANTISA (1982) – un roman experimental, având în centru figura lui Miles Green, un amnezic internat într-un spital, supus unor tratamente-şoc. Literatura este asemănată unei tulburări mentale, ficţiunea se naşte din obsesii sexuale şi dintr-o permanentă căutare a unei identităţi uitate, recreate ficţional. În acest fel, ficţiunea apare fluidă, într-o continuă schimbare, amintind de iluziile, induse pe aceeaşi cale artificială, din Magicianul.

8. OMIDA (1985) – o punere în oglindă a două epoci contrastante, secolul al XVIII-lea şi secolul al XX-lea, amintind de glisările temporale din Iubita locotenentului francez. Romanul se construieşte în jurul unei intrigi poliţiste, cu implicaţii ezoterice, ritualuri oculte şi secte misterioase. Rebecca este martora unei întâmplări stranii, în urma căreia se petrece o crimă: ea pretinde că a avut într-o peşteră o viziune, o omidă uriaşă (de unde şi titlul romanului) şi nişte vrăjitoare practicând un ritual ciudat. Ultimul roman al lui John Fowles exploatează un filon cu mare priză la public şi cu discutabile mize comerciale, cel al policierului cu implicaţii oculte, amintind de alte experimente de acest gen, precum cele ale lui Umberto Eco.

Cea de-a doua parte a întâlnirii noastre a fost dedicată discuţiilor, în care cititorii noştri au propus spre dezbatere fragmente din Iubita locotenentului francez şi au problematizat implicaţiile jocului de-a ficţiunea:

• modul în care este exploatat ludic hiatul dintre mentalităţile, credinţele şi atitudinile din Anglia victoriană a anului 1867, întemeiate pe ideile de datorie, onoare şi virtute, şi cele de un secol mai târziu, axate pe libertate, deschidere şi nonconformism
• modul în care digresiunile metatextuale postmoderne deconstruiesc mitul autorităţii auctoriale, dezvăluind un Creator jucăuş ce dicide să dea cărţile pe faţă, să-şi dezvăluie cu nonşalanţă mişcările, să-şi avertizeze cu umor cititorii în privinţa mecanismelor subtile ale creaţiei sale şi chiar să îi implice activ în jocul de-a ficţiunea
• modul ingenios de a demonta, prin strategia finalurilor multiple, clişeele romaneşti ale ieşirii din ficţiune

Le mulţumim tuturor celor care au participat la întâlnire, au citit şi s-au implicat în discuţii, editurii Polirom pentru generozitatea cu care ne-a oferit câteva exemplare ale romanului, precum şi Librăriei Cărtureşti pentru ospitalitate.. Vă asteptăm la următoarea întâlnire a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, cu tema PERVERTIREA INOCENŢEI –WILLIAM GOLDING, ÎMPĂRATUL MUŞTELOR (audiobook apărut la Editura Humanitas Multimedia în 2008), care va avea loc joi, 29 iulie 2010, ora 18, la Librăria Cărtureşti Mercy din Timişoara!

]]> http://cititoricelebri.ro/2010/06/24/impresii-intalnirea-din-iunie-a-atelierului-de-lectura-din-timisoara/feed/ 0 http://cititoricelebri.ro/2010/06/24/jocul-de-a-fictiunea-john-fowles-iubita-locotenentului-francez/ http://cititoricelebri.ro/2010/06/24/jocul-de-a-fictiunea-john-fowles-iubita-locotenentului-francez/#comments Thu, 24 Jun 2010 17:52:01 +0000 Irina Dincă http://cititoricelebri.ro/?p=451 Invitaţie la întâlnirea din iunie a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, de joi, 24 iunie 2010, ora 18

„Aşa că poate ceea ce scriu eu aici e o autobiografie disimulată; poate că, chiar în clipa de faţă, locuiesc într-una din casele pe care le-am introdus în ficţiune; poate că Charles sunt eu însumi în travesti. Poate că totul nu-i decât un joc.” (John Fowles, Iubita locotenentului francez) Nu arareori iluziile ficţiunii ne captivează într-atât încât mrejele ei ascund iţele din spatele scenei narative: realitatea ficţională dobândeşte pentru noi consistenţa unei lumi de sine stătătoare, personajele sunt confundate cu persoane înzestrate cu voinţă şi conştiinţă, iar autorul este privit drept un Creator atotştiutor, aureolat de fascinaţia noastră în faţa unei puteri nemăsurate. Farmecul ficţiunii iradiază din acceptarea tacită a acestor iluzii… Dar ce s-ar întâmpla dacă un Creator jucăuş ar decide să dea cărţile pe faţă, să-şi dezvăluie cu nonşalanţă mişcările, să-şi avertizeze cu umor cititorii în privinţa mecanismelor subtile ale creaţiei sale şi chiar să îi implice activ în jocul de-a ficţiunea, oare iluzia s-ar destrăma subit sau seducţia i-ar fi, dimpotrivă, potenţată? Aceasta ar fi provocarea întâlnirii din iunie a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, de joi, 24 iunie 2010, ora 18, cu tema JOCUL DE-A FICŢIUNEA – JOHN FOWLES, IUBITA LOCOTENENTULUI FRANCEZ: descifrarea mecanismelor înfiripării şi destrămării iluziei ficţionale, modul în care se construieşte şi se deconstruieşte seducătorul joc de-a ficţiunea, având ca punct de pornire incitantul experiment ludic din savurosul roman al lui John Fowles, Iubita locotenentului francez, carte apărută într-o nouă ediţie în 2008 la Editura Polirom.

Aparent, Iubita locotenentului francez este un cuminte roman victorian, respectând întocmai convenţiile restrictive ale secolului al XIX-lea: nu doar intriga este una convenţională,  în concordanţă cu orizontul de aşteptare al cititorilor victorieni, mizând pe banalul triunghi amoros (Ernestina – Charles – Sarah), ci şi procedeele ficţionale, în special perspectiva narativă a naratorului omniscient şi omnipotent, sunt în deplină concordanţă cu canoanele victoriene. Încă de la început îşi fac intrarea în scenă drăgălaşa şi răsfăţata Ernestina Freeman, întruchipare fidelă a idealului feminin victorian, logodnica tânărului paleontolog Charles Smithson, adept destul de timid al teoriei evoluţioniste a lui Charles Darwin, şi nonconformista Sarah Woodruff, misterioasă şi independentă, exercitând o seducţie irezistibilă asupra indecisului Charles. Firul narativ se desfăşoară lin, fără abateri flagrante, amintind mai degrabă de romanele lui Jane Austen decât de un roman de la jumătatea secolului al XX-lea. Ruptura vine odată cu fatidicul capitol 13, când întregul eşafodaj tradiţional se prăbuşeşte odată cu francheţea cu care „autorul” decide să iasă din umbră, să dezvăluie nu doar regulile jocului iniţiat de el, ci şi faptul că acesta i-a scăpat de sub control, personajele s-au emancipat de sub tutela lui autoritară, dovedindu-şi autonomia faţă de voinţa lui tiranică. Între 1867 şi 1969, anul publicării romanului, s-a interpus un secol de revoluţii ştiinţifice şi de experienţe bulversante, care au remodelat percepţia noastră asupra lumii, lărgind perspectivele cunoaşterii prin acceptarea indeterminismului, relativităţii, complexităţii. În fond, nu ni se propune o renunţare la jocul de-a ficţiunea, ci o reinventare a lui pe bazele largite ale naratologiei secolului al XX-lea, printr-o implicare activă a cititorilor în iluzia ficţională, prin acceptarea unei complicităţi cu „autorul”, cimentate pe o abordare condescendentă a mentalităţilor victoriene din perspectiva mult mai destinsă a veacului XX.

Discuţiile noastre se vor focaliza pe câteva întrebări provocatoare:

• Cum se creează glisarea ludică între mentalităţile, credinţele şi atitudinile din Anglia victoriană a anului 1867, întemeiate pe ideile de datorie, onoare şi virtute, şi cele de un secol mai târziu, axate pe libertate, deschidere şi nonconformism?
• Care sunt mecanismele prin care digresiunile metatextuale deconstruiesc mitul autorităţii auctoriale?
• Care e miza finalurilor multiple în desfăşurarea provocatorului joc de-a ficţiunea?

Aşadar, vă aşteptăm la întâlnirea din iunie a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, cu tema JOCUL DE-A FICŢIUNEA – JOHN FOWLES, IUBITA LOCOTENENTULUI FRANCEZ, care va avea loc joi, 24 iunie 2010, ora 18, la Librăria Cărtureşti Mercy din Timişoara!

În prima parte a întâlnirii am încercat o încadrare a „romanului” Nostalgia în peisajul creaţiei prolifice a lui Mircea Cărtărescu, printr-o succintă prezentare a multiplelor paliere ale vastei sale opere, întinse pe câteva mii de pagini şi traduse în 14 limbi:

I. POEZIA:

1. de factură citadină, antilirică, antimetaforică, ironică, parodică, livrescă, de la volumul de debut, premiat de Uniunea Scriitorilor, Faruri, vitrine, fotografii (1980), la participarea sa la volumul colectiv al Cenaclului de Luni Aer cu diamante (1982) şi la volumele Poeme de amor (1983), Totul (1985) sau Dragostea. Poeme (1984-1987)

2. experimentul Levantul ca „sfârşit de drum”, cum mărturiseşte autorul într-un interviu: o rescriere ludică a poeziei române de la începuturile sale până la „momentul Cărtărescu”, o pastişă construită pe schema unei epopei cu iz balcanic, într-o abordare intertextuală a unor poeţi canonici precum Anton Pann, Dimitrie Bolintineanu, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Ion Barbu sau Lucian Blaga

II. PROZA:

1. Visul (1989), ediţie cenzurată, publicată integral sub titlul de Nostalgia (1993), reunind cinci nuvele fantastice: Ruletistul, Mendebilul, Gemenii, Rem şi Arhitectul

2.Travesti (1994), o reluare a temei din Gemenii, androginul reîntregit prin cuplul mitic Andrei – Gina devenind aici hermafroditul, bărbatul-femeie Lulu, obsesia adolescentului Victor

3.Orbitor, amplul roman în trei volume, Aripa stângă (1996), Corpul (2002) şi Aripa dreaptă (2007), structurat în jurul simbolului fluturelui, prezenţă magică şi halucinantă, care catalizează incursiunile în vis şi sondările inconştientului. Sunt rescrise fragmente-cheie din Nostalgia, amalgamate cu elemente autobiografice, într-o pendulare continuă între vis şi realitate, în stilul realismului magic din scrierile lui Jorge Luis Borges, Gabriel García Márquez sau Salman Rushdie

4.Jurnal, publicat în două volume, în 2001, respectiv 2005, pagini care decupează dintr-un jurnal început în 1976 perioada postdecembristă (1990-2003). Notaţiile nu urmăresc atât dimensiunea istorică, socială sau politică a vieţii lui Mircea Cărtărescu, cât trăririle interioare, impresii de lectură, amintiri, vise, viziuni transpuse ulterior în scrierile sale, dezvăluiri din viaţa sa intimă sau din lumea literară

5.Enciclopedia zmeilor (2002), carte savuroasă şi insolită, propunând un periplu miraculos în lumea basmului, printr-o prezentare minuţioasă a civilizaţiei zmeilor, urmată de câteva poveşti propriu-zise, pline de fantezie şi umor

6. De ce iubim femeile (2004), povestiri cu caracter autobiografic mărturisit, descriind câteva prezenţe feminine din viaţa scriitorului, publicate iniţial în revista „Elle” şi adunate ulterior în acest volum care a ajuns în scurt timp bestseller, succesul lui creând impresia că Mircea Cărtărescu ar fi un scriitor facil, comercial, răspunzând aşteptărilor romanţioase ale publicului feminin.

7. Frumoasele străine (2010), trei povestiri cu substrat autobiografic, mizând din nou pe farmecul feminităţii, dar şi pe umor şi autoironie

III. ESEURI, PUBLICISTICĂ, CRITICĂ ŞI TEORIE LITERARĂ:

1.Visul chimeric (1992), lucrarea de licenţă a lui Mircea Cărtărescu, radiografiind oniricul eminescian

2. Postmodernismul românesc (1999), teza de doctorat, propunând o încadrare a curentului românesc în contextul mai larg al tendinţelor de peste hotare, o problematizare a legăturilor postmodernismului cu modernismul ce îl precede şi o conturare a unei paradigme româneşti a postmodernismului, prin analiza prozei şi poeziei optzeciste şi, implicit, a poeticii care stă la baza propriilor sale scrieri

3. Pururi tânăr înfăşurat în pixeli (2003), articole adunate din periodice, cuprinzând amintiri, eseuri despre poezie, portretele unor confraţi, poeţi precum Ştefan Aug. Doinaş sau Florin Iaru, prozatori ca Mircea Nedelciu sau critici literari precum Ovid S. Crohmălniceanu, coordonatorul Cenaclului de Proză „Junimea” sau Nicolae Manolescu, conducătorul Cenaclului de Luni

4. Baroane! (2005), cuprinzând pamflete politice publicate în 2004-2005 în „Jurnalul Naţional”, scrise pe un ton violent, subiective, care coboară în imediat şi pun în umbră literarul în favoarea socialului şi politicului

Cea de-a doua parte a întâlnirii noastre a fost dedicată discuţiilor, în care cititorii noştri au propus spre dezbatere fragmente din cele cinci nuvele care alcătuiesc „romanul” Nostalgia şi au problematizat reuşitele şi minusurile stilului lui Mircea Cărtărescu:

• modul în care se construieşte fantasticul în proza lui Mircea Cărtărescu, într-o glisare continuă între lumea reală stabilă, dar prozaică, şi cea imaginară, fluidă, dar alunecoasă
• modul în care fantasticul postmodern al lui Mircea Cărtărescu se distanţează de cel tradiţional-romantic al lui Mihai Eminescu sau de cel modern al lui Mircea Eliade, prin accentul pe autoreferenţialitate şi pe livresc
• implicaţiile perspectivelor narative în construirea efectului de fantastic prin mijlocirea naraţiunilor concentrice, care mediază saltul din real în imaginar
• rescrierile postmoderne ale unor scenarii mitice, precum cel al tragediei antice în Ruletistul, cel profetic-mesianic în Mendebilul sau cel platonic, al refacerii unităţii pierdute a androginului, în Gemenii
• inovaţiile şi riscurile stilului scriiturii lui Mircea Cărtărescu: revitalizarea prozei prin infuzia de lirism, plonjarea în oniric şi inconştient, stilul său seducător, dar şi obositor prin densitatea referinţelor intertextuale şi imaginarul baroc, reluarea obsesivă a unor simboluri cheie şi pericolul alunecării în manierism

Le mulţumim tuturor celor care au participat la întâlnire, au citit şi s-au implicat în discuţii, precum şi Librăriei Cărtureşti pentru ospitalitate.. Vă asteptăm la următoarea întâlnire a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, cu tema JOCUL DE-A FICŢIUNEA – JOHN FOWLES, IUBITA LOCOTENENTULUI FRANCEZ, Editura Polirom, 2008, care va avea loc joi, 24 iunie 2010, ora 18, la Librăria Cărtureşti Mercy din Timişoara!

„Nu fusese deci cu totul un vis, deşi nu fusese cu totul nici realitate.” (Mircea Cărtărescu, Nostalgia, Rem) Şarmul literaturii care pariază pe fantastic rezidă într-o glisare continuă între lumea reală stabilă, dar prozaică, şi cea imaginară, fluidă, dar alunecoasă. Întâlnirea din mai a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, de joi, 13 mai 2010, ora 18, cu tema TENTAŢIILE FANTASTICULUI lansează încă o provocare cititorilor noştri: descifrarea mecanismelor înfiripării şi destrămării himerei pe care se construieşte literatura fantastică, modul în care „naratorul – păianjen” ţese vălul iluziei ficţionale pentru a-şi subjuga cititorii seduşi de vraja povestirii. Vă invităm la o degustare de fantastic rafinat à la Mircea Cărtărescu, având ca punct de pornire experimentalul „roman” Nostalgia, în fond cinci povestiri cvasi-independente, coagulate însă prin delirul hipnotic ce le străbate, carte republicată într-un nou format, de buzunar, în 2010, la Editura Humanitas şi Gazeta Sporturilor.

Prologul din Nostalgia, trepidanta povestire Ruletistul, istorisită de un narator sexagenar chinuit de boală şi obsedat de spectrul morţii, prezintă destinul fatidic al unui jucător de ruletă rusească, care îşi sfidează moartea acceptând pariuri tot mai strânse, cu tot mai multe gloanţe pe ţeava pistolului şi tot mai puţine şanse de salvare. Secretul succesului, dar şi al eşecului lamentabil al ruletistului constă în ghinionul lui proverbial: el supravieţuieşte unui episod de ruletă rusească cu şase gloanţe din şase şi şansă nulă de salvare prin intervenţa providenţială a unui cutremur, dar moare subit când este ameninţat cu un pistol neîncărcat. Pe schema tragediilor greceşti, în care fatalitatea destinului se împleteşte cu orgoliul nemăsurat al eroului care îşi sfidează soarta, Mircea Cărtărescu construieşte un fantastic dramatic, indecis între strania coincidenţă şi miraculoasa intervenţie a destinului implacabil.

Miezul Nostalgiei este alcătuit din trei povestiri care propun o rescriere în cheie onirică a copilăriei şi adolescenţei, perioade aflate sub zodia fanteziei şi a jocului, deschise spre misterul zonelor obscure ale trupului şi ale sufletului. Mendebilul prezintă amintirile din copilărie ale unui profesor obsedat de interpretarea viselor, rememorate prin prisma unui delir care îi creează impresia că manuscrisul se scrie singur, sub imboldul unei forţe malefice. Mendebilul este un copil neobişnuit, epileptic şi hipersensibil, care fascinează gaşca de copii din blocul din Ştefan cel Mare în care a copilărit naratorul prin seducătorul lui dar de a povesti istorii cu iz oriental. Copiii abandonează jocurile pline de cruzime cu nume nefaste, precum Vrăjitroaca, şi subscriu unui decalog rescris în cheie ludică, dar vraja se risipeşte de îndată ce Mendebilul îşi pierde alura mesianică odată cu descoperirea sexualităţii.

Fantasticul ludic se prelungeşte într-unul erotic, cu conotaţii livreşti, în următoarea povestire, Gemenii, o reinventare a mitului androginului sub forma unui „monstru de frumuseţe”, himericul cuplu Andrei şi Gina, adolescenţi care în urma unui periplu nocturn prin subteranele unui Bucureşti spectral şi pe coridoarele pustii ale muzeului Antipa, se desprind dintr-o încleştare erotică fiecare în trupul celuilalt. Aproape întreaga povestire este scrisă din perspectiva lui Andrei, adolescent introvertit şi misogin, desprins de realitatea prozaică şi cufundat în lumea livrescă a fanteziei, devorând cărţi şi proiectându-le cu voluptate în propria poveste amoroasă cu superficiala şi capricioasa Gina. Încetul cu încetul, istorisirea se transformă în delir, iar fantasticul se configurează din oscilaţia inevitabilă între a da credit bizarei metamorfoze a lui Andrei în Gina şi viceversa sau a căuta o explicaţie în limitele naturalului, justificând halucinaţiile drept simptom al nebuniei.

Rem, cea de-a treia povestire din partea mediană a „romanului”, o completează simetric pe prima, Mendebilul, prezentând de data aceasta o perspectivă feminină asupra vârstei magice a copilăriei, propice visării şi revelaţiei. Povestire în ramă, Rem cuprinde istoriile concentrice ale unui „narator – păianjen”, prinzându-şi cu abilitate personajele în pânza fincţională, un narator – martor, tânărul Vali care ascultă rememorările naratoarei – eroine Nana Svetlana, care în urma unui bizar joc din copilărie are acces la taina REM-ului într-o întâlnire cu Creatorul universului ficţional din care ea face parte, revelându-i calitatea de „Personaj” în ficţiunea unui „Autor”. Fantasticul dobândeşte aici o alură textualistă, dezvăluindu-şi făţis propriile trucuri, dar farmecul nu se risipeşte întru totul, fiind salvat de prospeţimea oniricului şi a ludicului implicat în jocul celor şapte fetiţe.

Partea finală a Nostalgiei, Epilogul, cuprinde a cincea povestire, scrisă de data aceasta din perspectiva unui narator omniscient, istorisind metamorfoza uluitoare a unui arhitect bucureştean pasionat de claxoane într-o galaxie. Emil Popescu îşi transformă banala Dacie într-un instrument muzical din ce în ce mai performant şi recompune, sub privirile uimite ale familiei, vecinilor, specialiştilor şi presei, întreaga memorie muzicală a lumii, de la cântecele antice la cele ale compozitorilor celebri moderni, redescoperind misterioasa muzică a sferelor prin care se converteşte într-un nou demiurg, renăscând sub forma unei noi galaxii. De data aceasta fantasticul cu rezonanţe mitice mizează pe ezitarea între recunoaşterea unui deja previzibil delir al naratorului şi abandonarea în fluxul unei poveşti captivante a renaşterii miraculoase a lumii pe acordurile miticei muzici a sferelor.

Discuţiile noastre se vor focaliza pe câteva întrebări provocatoare:

• Care sunt resorturile fantasticului din scrierile lui Mircea Cărtărescu?
• Care sunt mecanismele înfiripării şi ale destrămării iluziei ficţionale, a Himerei?
• Cum sunt valorificate jocurile perspectivelor narative în construirea efectului de fantastic?
• Care sunt inovaţiile şi riscurile implicate de fantasticul ludic, oniric, mitic sau livresc din Nostalgia?

Aşadar, vă aşteptăm la întâlnirea din mai a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, cu tema TENTAŢIILE FANTASTICULUI – Mircea Cărtărescu, Nostalgia, care va avea loc joi, 13 mai 2010, ora 18, la Librăria Cărtureşti Mercy din Timişoara!

În prima parte a întâlnirii am încercat o încadrare a romanului Dumnezeu s-a născut în exil în peisajul creaţiei lui Vintilă Horia, printr-o succintă prezentare a multiplelor paliere ale operei sale:

1. 1. POEZIA, publicată în limba română, în trei volume cu iz tradiţionalist, în stilul liricii lui Ion Pillat sau Lucian Blaga: Procesiuni (1936), Cetatea cu duhuri (1939), Cartea omului singur (1941)
2. 2. PROZA SCURTĂ, scrisă tot în limba română, publicată în periodicele vremii între anii 1936 şi 1960 adunată în volumul postum Moartea morţii mele (1999). Volumul cuprinde scurte povestiri fantastice, de 5-10 pagini, valorificând:

• mituri clasice (muzica sferelor – Melodia spaţiilor, dragostea dintre Poseidon şi fecioara Nixia – Nixia, călătoria lui Ulise – Sfârşit de exil) sau moderne ( Don Juan – Ultima noapte a lui Don Juan)
• regresiunea temporală – Zâmbetul lui Enzo Terga, în care un tânăr îndrăgostit de o frumoasă florentină dintr-un tablou renascentist se întoarce în timp pentru a o întâlni
• relaţia fluidă dintre personaje şi realitate – Despre moartea imposibilă a lui Vladimir Noapteş, personaj care îi supravieţuieşte autorului său, şi Aventură sub lună, care aduce pe acceaşi scenă narativă personaje celebre precum Faust, Emma Bovary, Don Quijote, Yago şi Harap Alb
• saltul din realitate în imaginarul artistic – Sufletul pisicii, care surprinde o substituire prin moarte a pisicii prin copia ei sculpturală
• tema dublului malefic – Ucigaşul Teofil, în care personajul este dublat de un geamăn diabolic care se risipeşte odată cu moartea sa, şi Moartea morţii mele, povestirea care împrumută şi titlul volumului, în care personajul îşi ucide moartea sa personală, umbra sa amintind de motivul eminescian, şi devine nemuritor

3. ESEURILE elaborate în limba spaniolă:

• Prezenţa mitului (1956) – pe aceeaşi linie cu Mircea Eliade prin interesul pentru mit şi sacru
• Giovanni Papini (1963) – o monografie a scriitorului italian, cu accentul pe convertirea lui la credinţă
• Călătorie spre centrele pământului (1971) – o serie de interviuri cu personalităţi din lumea artei, literaturii şi ştiinţei, precum filosoful Ştefan Lupaşcu, istoricul Arnold Toynbee, regizorul Federico Fellini sau scriitorul Ernst Jünger
• Anchetă dincolo de vizibil (1975) – o incursiune în parapshihologie, căutarea sacrului şi a spiritualităţii
• Introducere în literatura secolului al XX-lea (1976) – un eseu de epistemologie literară, în care literatura este privită ca tehnică de cunoaştere, de la avangarde (expresionism, suprarealism, futurism, cubism) la scrierile unor scriitori esenţiali precum Hermann Broch, Marcel Proust, Thomas Mann, James Joyce
• Recucerirea descoperirii (1992) – o radiografiere a celor două sensibilităţi ale culturii americane: cea a Americii de Nord, întemeiată de puritanii englezi sub auspiciile Vechiului Testament şi cea a Americii Latine, clădită de către spanioli şi portughezi pe bazele Noului Testament

4. ROMANELE, concepute în limba franceză şi spaniolă, traduse în limba română:

• Dumnezeu s-a născut în exil (în limba franceză în 1960, tradus în limba română în 1990 şi 2008) – jurnalul ultimilor opt ani din viaţa poetului Ovidiu, perioada exilului la care a fost condamnat de către împăratul Octavian Augustus pentru carmen et error, pentru poemele uşuratice din Ars amandi care au pervertit-o pe Iulia, nepoata împăratului. Experienţa exilului va prilejui metamorfoza spirituală a lui Ovidiu prin descoperirea iubirii spiritualizate şi a credinţei monoteiste dacice prefigurând spiritualitatea creştină.
• Cavalerul resemnării (în limba franceză în 1961, tradus în limba română în 1991) -  a doua carte din trilogia exilului, istorisind despre exilul asumat al principelui valah Radu Negru, prins între războiul dintre creştini şi turci din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, care îi devastează ţara, şi misiunea diplomatică în Veneţia decadentă. Radu-Negru oscilează între două spaţii contrastante –  pădurea valahă, oază de puritate şi de libertate, şi Veneţia coruptă, labirintică, versatilă – şi între două iubiri – cea simplă pentru Maria-Doamna şi cea rafinată pentru curtezana Veronica.
• O femeie pentru Apocalips (în limba franceză în 1968, tradus în limba română în 2007) – roman construit pe 3 planuri temporale suprapuse – Evul Mediu tulbure al luptei dintre spanioli şi mauri, războiul civil din Spania secolului al XX-lea şi Apocalipsul – care se întâlnesc în acelaşi spaţiu: moara, Escurialul, satul Consuegra, aflate sub protecţia unui bloc de piatră de forma Sărutului lui Brâncuşi. Cuplul arhetipal Blanca (=auroră) – Manuel (=Dumnezeu este în noi) este reunit în fiecare dintre cele trei momente temporale, romanul alternând vocile interioare ale celor trei Blanca şi ale celor trei Manuel
• Salvarea de ostrogoţi – Prigoniţi-l pe Boeţiu (în limba franceză în 1983, tradus în limba română în 1993) – ultima carte din trilogia exilului, propunând o nouă glisare temporală: prima parte prezintă destinul lui Toma Singuran, întemniţat 10 ani de către regimul comunist, apoi eliberat şi părăsit în inima Bărăganului, cu interdicţia de a se apropia de aşezările omeneşti şi de a intra în contact cu oamenii. Toma descoperă un manuscris al lui Ştefan Diaconu, fostul locuitor al colibei unde se refugiază, care propune, pornind de la revoluţia cunatică, o logică a complementarităţii contrariilor în legătură evidentă cu ultima parte a romanului, „Dosarul Boeţiu”, o profeţie a cărturarului din primul mileniu creştin, propunând o împăcare a idealismului lui Platon (a cărui exagerare naşte utopiile totalitare) cu raţionalismul lui Aristotel (a cărui extremă este scientismul occidental).
• Un mormânt în cer (în limba spaniolă în 1987, tradus în limba română în 1994) – memoriile unui alt exilat, pictorul El Greco, rememorând peregrinările sale din Creta natală la Veneţia, în Roma renascentistă şi până în Toledo-ul unde cunoaşte iubirea şi îşi descoperă stilul personal, spiritualizat, opus celui renascentist, tributar trupului. Dacă cimbrul, cu aroma sa ocrotitoare îi învăluie pe Blanca şi Manuel în O femeie pentru Apocalips şi le ocroteşte iubirea, aici planta sacră este trandafirul (gr. trantaphyllon= 30 de foi), cheie de interpretare a Divinei Comedii a lui Dante, unde Paradisul este descris ca un uriaş trandafir, cât şi pentru vestitul tablou al lui El Greco Înmormântarea Contelui de Orgaz, unde cerul este reprezentat sub forma unui imens trandafir pe petalele căruia sufletul contelui este întâmpinat de Dumnezeu şi Fecioara Maria.

Cea de-a doua parte a întâlnirii noastre a fost dedicată discuţiilor, în care cititorii noştri au propus spre dezbatere fragmente din roman şi au problematizat reuşitele şi minusurile lui:

• modul în care Roma şi Tomisul se configurează ca spaţii contrastante,  proiecţii ale memoriei lui Ovidiu, precum şi tezismul acestei reprezentări simpliste
• figura simbolică a lui Augustus, ca emblemă a terorii şi tiraniei, în contrast cu imaginea lui consacrată, de promotor al păcii şi prosperităţii
• prezenţele feminine care se perindă prin viaţa lui Ovidiu, de la frivola Corina, iubita cântată în Ars amandi, la Artemis, curtezana visătoare din Tomis, Lidia, ultima iubire trupească a poetului, Geta, sclava getă prin care Ovidiu descoperă balada Mioriţa şi taina dragostei împletite cu moartea, şi la Dochia, misterioasa getă care îi poartă de grijă, călăuză în spiritualitatea dacică şi în iubirea spiritualizată, fără atingere trupească.
• descrierea idealizată a dacilor, pusă în oglindă cu cea obiectivă a Margueritei Yourcenar din romanul Memoriile lui Hadrian, precum şi alunecările etniciste ale lui Vintilă Horia
• infuziunile lirice ale romanului, începutul tezist al romanului şi impresia de final neterminat, alipirea artificială a scrisorii lui Theodor şi a convertirii la creştinism

Le mulţumim tuturor celor care au participat la întâlnire, precum şi Librăriei Cărtureşti pentru ospitalitate şi pentru cărţile puse la dispoziţie. Vă asteptăm la următoarea întâlnire a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, cu tema TENTAŢIILE FANTASTICULUI – MIRCEA CĂRTĂRESCU, NOSTALGIA, Editura Humanitas şi Gazeta Sporturilor, 2010, care va avea loc în 13 mai 2010, ora 18, la Librăria Cărtureşti Mercy din Timişoara!

„Tot ce se petrece în această clipă în lume nu e decât o pregătire pentru o nouă metamorfoză a omului” (Vintilă Horia, Dumnezeu s-a născut în exil, p. 80) Cuvintele acestea, atribuite de către Vintilă Horia poetului roman surghiunit la Tomis, Ovidiu, prevestesc o schimbare ce pluteşte în aer, care ar putea foarte bine să definească atmosfera tensionată de acum 2000 de ani, din anii naşterii creştinismului şi ai exilului lui Ovidiu, cât şi orice perioadă de agonie şi renaştere spirituală de la începuturi până în prezentul nu tocmai liniştit al fiecăruia dintre noi, contemporani dincolo de timpul care ne desparte, martori atemporali ai epifaniilor spiritualităţii…

Ovidiu, poetul fluşturatic al Romei decandente, a scris Metamorfozele trupului, cântând preschimbările unor oameni, eroi sau zei olimpieni în plante, animale sau stânci, transformări exterioare, implicând doar învelişul friabil al celor metamorfozaţi, ignorând însă dimensiunea lor imaterială, sufletească, impalpabilă. Ovidiu din romanul lui Vintilă Horia, înţelepţit de suferinţa exilului şi de revelaţia propriului suflet, cântă Metamorfozele spiritului, treptele spre cunoaşterea de sine şi a unui Dumnezeu unic, care să răspundă aşteptărilor spirituale ale oamenilor însetaţi de libertate, demnitate şi pace interioară…

O căutare mai actuală ca oricând, la care îi invităm să participe şi pe cititorii noştri aspiranţi la celebritate, prin provocarea lansată la cea de-a treia întâlnire a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, de joi, 15 aprilie 2010, ora 18, cu tema METAMORFOZELE SPIRITULUI, o dezbatere incitantă având ca punct de pornire jurnalul apocrif al lui Ovidiu imaginat de VINTILĂ HORIA, DUMNEZEU S-A NĂSCUT ÎN EXIL, roman premiat cu Goncourt în 1960 şi publicat într-o nouă ediţie românească la Editura Art în 2008.

Dumnezeu s-a născut în exil prezintă jurnalul ultimilor opt ani din viaţa poetului Ovidiu, perioada exilului la care a fost condamnat de către împăratul Octavian Augustus pentru carmen et error, pentru poemele uşuratice din Ars amandi care au pervertit-o pe Iulia, nepoata împăratului, greşeală care nu îi va fi iertată nici măcar de către succesorul acestuia, Tiberiu. Suferinţa exilului se dovedeşte însă benefică pentru Ovidiu, oferindu-i şansa unei neaşteptate introspecţii, care pune în umbră trupul proslăvit la Roma prin orgii şi versuri galante şi îi revelează latura spirituală, eliberată de compromisuri şi servituţi, lumea interioară ignorată până atunci, singura care îi poate descoperi libertatea, demnitatea şi umanitatea.

În ajutor îi vine lui Ovidiu iubirea, cale privilegiată de cunoaştere, metamorfozele spirituale ale poetului fiind revelate de prezenţele feminine care se perindă prin viaţa sa, de la frivola Corina, iubita cântată în Amores, la Artemis, curtezana visătoare din Tomis, Lidia, ultima iubire trupească a poetului, Geta, seducătoarea sclavă getă prin care Ovidiu descoperă balada Mioriţa şi taina dragostei împletite cu moartea, şi la Dochia, misterioasa getă care îi poartă de grijă, călăuză în spiritualitatea dacică şi în iubirea spiritualizată, fără atingere trupească.

La Tomis, cetatea întemeiată de greci pe malul Pontului Euxin şi asediată de către geţii înfometaţi, Ovidiu se redescoperă, se desprinde treptat de Roma, „maşinăria minciunilor”, a amăgirilor şi a superficialităţii, în care fiecare supus este un sclav al terorii impuse de tiranul Augustus, şi întreprinde adevărate călătorii iniţiatice în inima teritoriului dac, apropiindu-se de Kogaionon, muntele sacru al dacilor, centrul spiritual al preoţilor daci slujitori zeului unic Zamolxis şi proroci ai venirii unui nou Dumnezeu, care va lua chip uman şi va accepta sacrificiul suprem pentru mântuirea oamenilor. Aceste profeţii îi vor fi confirmate de medicul grec Theodor, martor al naşterii lui Mesia în Bethleemul din Palestina, care îl converteşte pe Ovidiu la noua credinţă, ce promite un răspuns la aşteptările care plutesc în aer şi o renaştere spirituală care converteşte suferinţa în salvare.

Discuţiile noastre vor avea ca punct de pornire câteva întrebări incitante:

• Care sunt metamorfozele libertăţii lui Ovidiu şi treptele desprinderii de Roma politeistă a lui Augustus şi ale apropierii de spiritualitatea getică monoteistă?
• Care sunt metamorfozele iubirii lui Ovidiu şi cum sunt ele revelate de prezenţele feminine din viaţa lui?
• Care sunt metamorfozele spiritului lui Ovidiu de la servituţile trupului la pacea interioară?

Aşadar, vă aşteptăm la întâlnirea din aprilie a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, cu tema METAMORFOZELE SPIRITULUI – VINTILĂ HORIA, DUMNEZEU S-A NĂSCUT ÎN EXIL care va avea loc joi, 15 aprilie 2010, ora 18, la Librăria Cărtureşti Mercy din Timişoara!

Vizitatorii s-au mai putut delecta şi cu lecturarea unora dintre cele mai frumoase poveşti scrise tot în cadrul atelierelor „Poveste în dar”, cu concerte spontane de flok, cu reveriile culese parcă dintr-o altă lume pe care le-a stârnit spectacolul lui Irinel Anghel, „Padurea înCÂNTată”, cât şi cu o splendidă expoziţie de fotografie realizată de cursanţii Şcolii de Poetică Fotografică „Francisc Mraz”. Vedete au fost, de asemenea, ouăle încondeiate şi felicitările pascale realizate de către cei mici cu ajutorul voluntarilor Şcolii vocaţionale „A treia cafea”.

Întrucât cele trei zile au fost animate de efervescenţă şi entuziasm, echipa Şcolii vocaţionale „A treia cafea” a decis să mai adauge încă un eveniment de strângere de fonduri în cadrul proiectului umanitar „Poveste în dar”.

Astfel, sâmbată, 10 aprilie 2010, de la ora 18:00, va avea loc tot în cadrul Clubului Ţăranului, atelierul cu muzică şi vorbe „Povestea unui cântec”, care îi va avea ca invitaţi pe violonistul Alexandru Tomescu, solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio şi al Filarmonicii Pitesti şi pe Angelo Mădălin Năstase, tânărul violonist in vârstă de numai opt ani, beneficiar al proiectului „Poveste în dar”.

Publicul va avea astfel ocazia să asculte povestea drumului către muzică pe care l-au avut de parcurs cei doi muzicieni până în momentul de faţă, dar şi câteva dintre partiturile cele mai dragi lor.

De asemenea, cei care nu au reşit să ajungă în perioada 1-3 aprilie la evenimentul „Poveste în dar” , vor putea viziona cu aceată ocazie şi expoziţiile de fotografie, pictură şi recycleart, ce vor fi reeditate cu acest prilej.

Cu această ocazie, sperăm să mai facem un pas important în efortul de strângere a fondurilor de care este nevoie pentru împlinirea visului lui Angelo, acela de a ajunge un mare violonist.

Vă  aşteptăm alături de noi!

Proiectul umanitar „Poveste în dar” este susţinut de Programul Tineret în Acţiune şi de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.

Parteneri media: Port.ro, LumeBuna.ro, RadioLynx.ro, EurActiv.ro, 121.ro, toateblogurile.ro, Elevate, stiriONG.ro, OnlineStudent.ro, asls.ro, startUB.ro

Mai multe detalii pe atreiacafea.ro.

[comunicat de presă]

Avem deosebita plăcere de a-i anunţa pe cei doi câştigători ai concursului ICON. Astfel, premiul publicului îi revine concurentul Radu Sandovici. Câştigătorul desemnat de organizatorii concursului – Libraria Humanitas Online, Librăriile Cărturești, Asociația Ginger Group şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional – este concurentul Adrian Moroianu. Premiile oferite pentru fiecare dintre cei doi câştigători sunt un iPod shuffle 3G şi optsprezece titluri reprezentative ale canonul literar european.

Pentru sprijinul primit în organizarea acestui concurs se cuvine să  le mulţumim Asociaţiei „A Treia Cafea” şi Editurii Polirom.

Nu în ultimul rând, le mulţumim celor care au animat prin prezenţă  şi interes concursul ICON, parte a campaniei „În căutarea cititorilor celebri”.

Pentru că efortul de încurajare a lecturii are nevoie în continuare de sprijinul nostru, vă invităm să fiţi alături de noi în cadrul următoarelor ediţii ale concursului ICON şi în cadrul evenimentelor organizate în cadrul campaniei.

Vă  mulţumim!

“Micul prinț” al lui Antoine de Saint-Exupery a trezit în toți “cititorii celebri”, prezenți la Cărturești Constanța în data de 11.03.2010, sentimentele copilăriei noastre, precum și trăiri noi – datorate actualilor “noi”. Întâlnirea aceasta ne-a oferit clipe introspective și zâmbete cu subînțeles, amintiri împărtășite și lucruri în comun.

“Ceea ce este important nu se vede…” Se simte…și noi știm asta!

Atelierul de lectură vă așteaptă în data de 08.04.2010, la aceeași, ora 18:00, pentru o “porție de noutăți literare” însoțită de ceai și prajiturele.